Opt ofertanți au intrat în competiția pentru Tronsonul 4 al Autostrăzii Unirii A8, sectorul dintre DN 24 Iași și podul peste Prut de la Ungheni. Contractul include și aproximativ 5 kilometri de autostradă pe teritoriul Republicii Moldova.
Tronsonul are 15,5 kilometri. Costul estimat ajunge la 4,7 miliarde de lei. Finanțarea vine prin Programul european SAFE. Contractul prevede 46 de luni, 10 luni pentru proiectare și 36 pentru execuție. Este cel mai important lot pentru județul Iași. Este și primul care leagă direct România de Republica Moldova prin autostradă.
Cine a depus oferte și ce trebuie să știm despre firme
Asocierea Danlin XXL – Intertranscom Impex – Evropeiski – Patishta AD – Groma Hold este condusă de Danlin XXL. Firma este cunoscută pentru lucrări de drumuri naționale și județene dsr nu are experiență la autostrăzi. A avut proiecte duse la capăt, dar și întârzieri, în special pe lucrări din zona Moldovei. Asocierea Far Foundation – Automagistral Pivden – Lincor Trans este coordonată de Far Foundation. Partenerul principal, Automagistral Pivden, este un constructor ucrainean activ pe autostrăzi și drumuri rapide, inclusiv în zone de conflict. Prezența sa ridică întrebări legate de capacitatea logistică pe termen lung, dar experiența tehnică este solidă.
Asocierea Construcții Erbașu – Frasinul – Consent – EKY-SAM – Dimex 2000 este una dintre cele mai puternice din competiție. Construcții Erbașu are lucrări majore în România, de la spitale la infrastructură rutieră. Frasinul este activ pe mai multe șantiere de drumuri. Grupul este perceput ca stabil financiar și organizatoric.
AKTOR a depus ofertă individuală. Compania greacă are un istoric cunoscut în România, cu proiecte mari de autostrăzi. A finalizat lucrări importante, dar a fost implicată și în contracte cu întârzieri și dispute contractuale.
Asocierea Itinera – Sapiem – ICM este condusă de Itinera S.p.A.. Grupul italian are experiență pe autostrăzi și lucrări complexe în Europa. În România, firmele italiene au un istoric mixt, cu proiecte bune, dar și cu retrageri din contracte dificile. CENGIZ Insaat participă ca ofertant unic. Compania este una dintre cele mai mari din Turcia și este deja prezentă pe șantiere mari din România. Are capacitate tehnică ridicată, dar și un istoric de litigii comerciale.
Asocierea CONCELEX – AVTOMAGISTRALI – HYDROSTROY – X-WAY Infrastructure este condusă de CONCELEX. Partenerii includ firme din Bulgaria și Ucraina. Este un consorțiu cu forță financiară, dar cu experiență limitată pe autostrăzi finalizate integral în România. FCC Construcción participă individual. Compania spaniolă este un jucător major la nivel european. În România, firmele spaniole au avut rezultate inegale, unele proiecte fiind întârziate sau reziliate.
Ce urmează pentru A8
Tronsonul Iași–Ungheni deschide o etapă nouă pentru Autostrada Unirii. Intră simultan în evaluare tehnică și financiară. Urmează decizia de atribuire, apoi eventuale contestații. (Vlad Mirea)
CITIȚI ȘI
