Lucrările la Terminalul 4 al aeroportului internațional de la Iași s-au terminat, iar acest terminal va putea fi utilizat de pasageri din primăvara acestui an, de pe data de 31 martie.
Astăzi, în prezența oficialităților va avea loc inaugurarea Terminalului.
La festivitate sunt prezenți Nicolae Ciucă, președintele PNL, miniștrii Lucian Bode, Raluca Turcan, Adrian Vestea, președintele CJ Costel Alexe, primarul Mihai Chirica, Cristian Diaconescu (PMP), rectorul Tudorel Toader.
Autorizația de construire pentru noul terminal de la Iași se semna în septembrie 2022, în toamna anului trecut stadiul lucrărilor era de 65%, iar acum lucrările s-au terminat. Investițiile au fost de peste 90 milioane euro.
Terminal T4 are o suprafaţă de aproximativ 30.000 de metri pătraţi, adică de peste zece ori mai mare decât actualul terminal T3.
„În primăvara acestui an vom operaționaliza noul terminal T4, iar dacă cu actuala infrastructură aeroportuară am ajuns la această performanță, T4, care este de aproximativ 13 ori mai mare decât actualul terminal T3, va crea oportunități uriașe pentru întregul județ, iar dezvoltarea aeroportului va fi fără precedent”, spunea președintele CJ, Costel Alexe.
Terminalul T4 este proiectat pentru a putea procesa 3,3 milioane de pasageri anual şi 950 de pasageri pe oră în perioadele de vârf şi va deservi zborurile internaţionale, traficul intern urmând a fi transferat din T2 în T3.
Proiectul de extindere a Aeroportului Internaţional Iaşi presupune, pe lângă construirea terminalului T4, şi mărirea capacităţii de parcare, de la aproximativ 320 de locuri, la aproape 500 de locuri.
Terminalul T4 are subsol, parter, etaj şi o suprafaţă desfăşurată de 31.210 metri pătraţi, pe o lungime de 200 de metri şi o adâncime de 50 de metri. Terminalul este construit în continuarea terminalului T3 şi va fi legat de acesta printr-o galerie.
Numărul pasagerilor care au călătorit anul trecut pe Aeroportul Iași a fost de 2,33 milioane, traficul fiind în creștere cu 52% față de anul 2022 și cu 78% față de anul 2019.
Pe Aeroportul Iași au fost înregistrate, anul trecut, 15.435 de decolări și aterizări, numărul mișcărilor fiind mai mare cu 22% față de cel înregistrat în 2022.