Utilajele UMB, firma care a contractat lucrarea de realizare a nodului A7-A8, au desenat zeci de kilometri de autostradă.
Pe canalul de YT Raduc P Drum a fost urcat un video în care se poate vedea, de la înălțime, ce au făcut angajații UMB timp de 5 zile. Vă garantăm, aveți ce vedea:
Acest nod va fi o premieră în România, fiind dotat cu 12 pasaje și bretele cu raze între 400 și 600 de metri.
De asemenea, va include 8 bretele și 5 podețe. Lucrările fac parte din proiectul Autostrăzii A7, Bacău – Pașcani (Lot 3 Mircești – Pașcani). În prezent, consorțiul format din SPEDITION UMB – SA&PE CONSTRUCT – TEHNOSTRADE efectuează lucrări de decopertare a stratului vegetal și relocare a rețelelor de utilități. Autostrada A7, cunoscută și sub numele de Autostrada Moldovei, va traversa Ploiești-Buzău-Focșani-Bacău-Suceava-Siret. Până în prezent, au fost deschise pentru circulație 16 kilometri (un segment din Centura Bacăului), iar lucrările continuă cu termene de finalizare estimate pentru 2024 și 2025 pe sectoarele Ploiești-Buzău, Buzău-Focșani, Focșani-Bacău și Bacău-Pașcani.