O tânără în vârstă de 28 de ani a trecut printr-o sperietură zdravănă și s-a ales și cu un dosar penal, în urma unei aventuri. Marți noaptea, în jurul orei 22:00, șoferița începătoare s-a înfipt cu mașina într-un bloc de beton de pe marginea străzii Gării din Pașcani, în fața fabricii de medicamente. Autoturismul a fost zdrobit în partea din față, semn că mașina a circulat cu viteză.
Accidentul a fost anunțat prin 112, iar la fața locului au ajuns și polițiștii. În urma cercetărilor, oamenii legii au constatat că tânăra avea o alcoolemie uriașă.
„La data de 02 aprilie 2024, în jurul orei 22:10, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pașcani au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la un accident rutier care a avut loc pe strada Gării, din municipiul Pașcani.
Din primele verificări ale polițiștilor a rezultat faptul că o tânără, de 28 de ani, ar fi pierdut controlul autoturismului, intrând într-un bloc de beton, care se afla pe marginea părții carosabile.
În urma testării alcoolscopice, a rezultat o alcoolemie de 1,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. Aceasta a fost condusă la o unitate medicală în vederea prelevării de probe biologice.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe și vătămare corporală din culpă” transmite IPJ Iași.