Un Echipaj de la Patrula Sanitară, aflat in misiune de patrulare, a fost sesizat de către un trecător despre faptul că o persoană ar fi blocată într-un container de colectare a hainelor uzate, la baza Pasarelei Octav Băncilă.
Aceștia s-au deplasat imediat la fața locului și au confirmat cele semnalare de trecător.
„Prin intermediul dispeceratului operat de către Poliția Locală Iași au solicitat sprijin și un echipaj de la Salubris Iași a venit în sprijinul colegilor noștri, deschizând containerul, astfel persoana blocată a ieșit tefer și nevătămată”, au declarat reprezentanții Patrulei Sanitară din Iași.
Persoana de sex feminin, aflată in stare de ebrietate, nu a necesitat atenție medicală de urgență, refuzând categoric orice sprijin oferit în acest sens.