Limitatoarele instalate de către Primăria Iași au fost considerate, pe bună dreptate, prea înalte de către șoferii ieșeni. Acestea au fost montate undeva prin luna aprilie și imediat au fost contestate de către șoferi. La un moment dat, un șofer care a circulat cu viteză prea mare peste un limitator, a pierdut controlul volanului și a lovit un alt autoturism, provocând un accident în Podu Roș. De asemenea, pe grupurile de Facebook, ieșenii își strigau nemulțumirea că trebuie să oprească cu totul mașina, pentru a putea trece peste limitatoarele de viteză.
Astăzi dimineață, primarul Mihai Chirica a revenit la sentimente mai bune, cel mai probabil deoarece el însuși a fost deranjat de aceste „cocoașe” în timp ce se afla la volan.„Buna dimineața. Trebuie să vă informez că, pentru a nu se mai încetini până la oprire, în cursul nopții trecute am schimbat limitatoarele de viteză pe șoseaua Tudor Neculai și Agronomie cu altele mai puțin înalte. De asemenea, am continuat refacerea străzii Bucium, pentru a crește viteza de parcurs la deplasarea pe aceasta. Vă doresc o duminică liniștită”, a scris primarul pe rețeaua Facebook. (Vlad MIREA)
Da-i prostului mintea de pe urmă, parcă era o vorbă