Municipiul Iași va avea un regulament de arhitectură și estetică urbană care promite să schimbe semnificativ imaginea orașului. Documentul, elaborat cu ajutorul specialiștilor din domeniu, a intrat în fază de consultare publică și stabilește reguli stricte pentru clădirile existente și construcțiile noi.
Potrivit autorităților, regulamentul urmărește nu doar îmbunătățirea aspectului estetic al clădirilor, ci și crearea unui mediu urban care să promoveze sănătatea, protecția mediului și siguranța cetățenilor.
Reguli esențiale pentru fațade și echipamente exterioare
Noul regulament interzice amplasarea aparatelor de aer condiționat pe fațadele principale, orientate spre stradă, acestea urmând să fie montate în locuri mai puțin vizibile, cum ar fi fațadele laterale sau posterioare. De asemenea, antenele și sateliții vor putea fi instalate doar pe acoperișuri, iar întinzătoarele de rufe vor fi complet interzise pe balcoanele și ferestrele orientate spre stradă.
Balcoanele vor trebui să respecte proporțiile arhitecturale ale clădirii și nu vor putea fi modificate prin extensii care alterează designul inițial. Totodată, jardinierele și plantele decorative sunt permise, dar trebuie amplasate ordonat pentru a nu încărca vizual fațadele.
Codul de culori și estetica urbană
Regulamentul introduce o paletă de culori diferită pentru diverse zone: industriale, istorice, rezidențiale sau comerciale. Se recomandă utilizarea nuanțelor subtile pe străzile înguste, iar accentele cromatice mai puternice sunt permise doar pe clădirile situate în spații deschise.
În cazul clădirilor istorice, restaurarea trebuie să păstreze specificul inițial, iar orice intervenție va necesita avize de la autoritățile competente, precum Direcția Județeană pentru Cultură.
Intervenții asupra construcțiilor noi și existente
Prevederile regulamentului se aplică atât clădirilor noi, cât și celor existente, în momentul reabilitării. Fațadele vor trebui să respecte o cromatică unitară, iar materialele utilizate trebuie să fie de calitate superioară. De asemenea, constructorii sunt obligați să readucă domeniul public la starea inițială după finalizarea lucrărilor.
În cazul garajelor, regulamentul impune utilizarea aceleași culori pentru toate unitățile dintr-o zonă, iar fațadele acestora vor respecta codul de culoare RAL 7037.
Clădirile istorice – reguli stricte pentru protejarea patrimoniului
Pentru imobilele cu semnificație istorică, se vor monta plăcuțe informative care să menționeze personalitățile legate de acele construcții. În plus, lucrările de restaurare a ornamentelor și elementelor de artă murală vor fi realizate doar de specialiști atestați.
Ce urmează?
Prima versiune a regulamentului este în consultare publică și poate suferi modificări înainte de a intra în dezbaterea Consiliului Local. Autoritățile încurajează locuitorii să consulte documentul și să vină cu sugestii. (Vlad Mirea)
CITIȚI ȘI
Un BMW a „zburat” din stradă pe trotuar și a rupt o bancă, la Lețcani FOTO