Bărbatul are 30 de ani, este căsătorit și cu doi copii. Incidentul a avut loc în zona Copou spre Agronomie, unde bărbatul a abordat-o pe tânără, propunându-i relații intime. Pentru că a fost refuzat, bărbatul a avut o reacție agresivă și a pipăit-o în zone intime. Victima a raportat fapta părinților, care au depus plângere la poliție. Oamenii legii au efectuat o percheziție la domiciliul bărbatului, confiscând bunuri relevante pentru anchetă. Acesta a fost ulterior transportat la un institut psihiatric pentru evaluare, iar procurorii urmează să solicite arestarea lui pentru agresiune sexuală asupra unui minor, potrivit Ziarul de Iași.
Preotul de la biserica unde bărbatul este dascăl spune că nu ar fi putut bănui niciodată că acesta poate să recurgă la astfel de gesturi. Mai mult, era un angajat model.
”Tânărul respectiv colaborează cu biserica noastră de aproape un an de zile. În acest răstimp cât a îndeplinit slujirea de cântăreț la biserică nu am avut ce să îi reproșez. Îi cunosc familia și pe el de mai timp nu am avut ce să îi reproșez și nimeni din biserică”, a spus Bogdan Țifrea, preot Biserica Banu din Iași.
Enoriașii sunt pur și simplu șocați la auzul veștii că dascălul bisericii ar fi vrut să violeze o copilă de 14 ani.
”La data de 4 ianuarie am fost sesizați despre faptul că o minoră a fost agresată sexual, în municipiul Iași. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru tentativă la viol săvârșit asupra unui minor. Persoana bănuiă de comiterea faptei a fost identificată, un bărbat de 30 de ani. La data de 17 ianuarie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Iași au efectuat o percheziție domiciliară, în urma căreia bărbatul a fost condus la audieri. Acesta a fost internat într-o unitate medicală de specialitate, în vederea continuării cercetărilor”, a precizat Elena Mormeci, agent de poliție în cadrul IPJ Iași.
Vecinii din Valea Lupului, unde domiciliază bărbatul nu pot crede nici ei că cineva care locuiește în zona lor poate să fi făcut un astfel de gest. Acum dascălul bisericesc se află internat la Institutul de Psihiatrie Socola unde este pupus unei expertize psihiatrice și ulterior oamenii legii vor putea stabili ce riscă bărbatul pentru fapta sa. (Anton Farcaș)
CITIȚI ȘI