Angajații Primăriei vor monta popice pe două străzi principale din oraș și o trecere de pietoni la Ciric.
Astfel, acestea vor fi montate pe bulevardul Dacia și pe strada Petre Andrei din Copou, pe o distanță de 25 de metri la fiecare trecere de pietoni.
Motivul constă în lipsa vizibilității șoferilor din cauza mașinilor parcate prea aproape sau chiar pe trecerile de pietoni.
De asemenea, pe strada Petre Andrei din zona Copou, în apropierea Liceului de Informatică „Grigore Moisil”, se va monta, de asemenea, echipamentul de protecție.
La intersecția dintre șoseaua Ciric și Trecătoarea Fântânelor, există un mic pod folosit de localnici pentru a ajunge la biserică. Totuși, de fiecare dată, oamenii erau nevoiți să traverseze ilegal din lipsa unei treceri de pietoni. În urma analizei propunerilor primite din partea comunității, Primăria va amenaja în cele din urmă o trecere de pietoni în această zonă. Poliția Locală a început deja să acționeze în anumite zone pentru a degaja străzile.