„Putin e un criminal!” Proteste de amploare în Rusia după moartea lui Aleksei Navalnîi. Zeci de arestări

X Press
5 Min Read
People protest and pay their respect following the death of Alexei Navalny, in front of the Russian Embassy in Helsinki, Finland, Friday Feb. 16, 2024. Russian authorities say that Alexei Navalny, the fiercest foe of Russian President Vladimir Putin who crusaded against official corruption and staged massive anti-Kremlin protests, died in prison. He was 47.,Image: 847263361, License: Rights-managed, Restrictions: This content is intended for editorial use only. For other uses, additional clearances may be required. No Use in Finland FINLAND OUT, Model Release: no, Pictured: Alexei Navalny,Vladimir Putin, Credit line: Emmi Korhonen / AP / Profimedia

Vladimir Putin este responsabil pentru moartea lui Aleksei Navalnîi, a spus tranșant președintele american Joe Biden. E un punct de vedere împărțit de mulți lideri occidentali.

Cel mai important oponent al președintelui rus a decedat, vineri, într-o închisoare din Siberia. Deocamdată, nu a fost precizată o cauză oficială a morții.

Între timp, oameni din întreaga lume continuă să-i aducă un ultim omagiu disidentului rus. Gesturi simbolice au avut loc și în mai multe orașe din Rusia, unde cel puțin 100 de oameni au ajuns în noaptea de vineri spre sâmbătă în arest, scrie stirileprotv.ro.

Zeci de persoane au fost arestate vineri seară la Moscova, în timp ce locuitorii îi aduceau un omagiu lui Navalnîi, la monumentul dedicat deținuților politici.

Manifestări similare au avut loc în întreaga Rusie, după ce s-a aflat că opozantul rus a murit în colonia penitenciară unde era închis, dincolo de cercul polar.

Protestatar: „Alexei Navalnîi era ultima speranță de schimbare, iar această speranță a murit azi. Așadar, singurul lucru pe care vreau să îl fac acum este să plâng. Nu mai am cuvinte.
Cred că ziua de azi nu este doar despre moartea lui Navalnîi, ci despre moartea țării noastre.”

Alte mii de oameni s-au adunat în fața ambasadelor Rusiei din Berlin, Roma, Belgrad, Varșovia, Sofia și în alte orașe europene. Au aprins lumânări și au depus flori în memoria liderului opoziției ruse, mort la 47 de ani.

Protestatar: „Putin e un criminal!”

Joe Biden, președintele SUA: „La fel ca milioane de oameni din întreaga lume, nu sunt surprins, dar sunt indignat de această veste, de moartea anunțată a lui Alexei Navalnîi. El a ținut piept cu curaj corupției, violenței și tuturor lucrurilor rele pe care le face regimul lui Putin. (MUSCA) Autoritățile ruse vor veni cu propria versiune, dar fără-ndoială, Putin este responsabil pentru moartea lui Navalnîi.”

Vestea morții lui Navalnîi a fost dată chiar de oficialii penitenciarului siberian în care era încarcerat. Comunicatul oficial afirmă că i s-a făcut rău după o plimbare și că medicii nu l-au putut resuscita.

Ivan Zhdanov, director al fundației anticorupție: „Ar trebui să se constituie o echipă de anchetă care să investigheze cauzele și circumstanțele decesului. Și, în orice caz, ei vor recunoaște acum circumstanțele morții ca fiind naturale. Insist încă o dată asupra acestui lucru: este vorba de o crimă politică ce va fi cu siguranță investigată, iar cel care a pus-o la cale este Vladimir Putin, nimeni altcineva”.

Yulia, soția lui Navalnîi: „Vreau ca Putin și toți cei din jurul său, prietenii lui Putin, guvernul său, să știe că vor purta responsabilitatea pentru ceea ce au făcut țării noastre, familiei mele și soțului meu. Și vreau să apelez la întreaga comunitate mondială să ne unim și să înfrângem acest rău, să înfrângem regimul îngrozitor care există acum în Rusia.”

Alexei Navalnîi a fost unul dintre principalii critici ai regimului lui Vladimir Putin. Timp de un deceniu, a îndurat o succesiune interminabilă de arestări, apariții în instanță și perioade de detenție.
În august 2020, a fost otrăvit intr-o cameră de hotel din orașul siberian Tomsk. A intrat în comă în zborul de întoarcere la Moscova. Cu eforturi supraomenești, soția lui a reușit să-l transfere într-un spital din Berlin. Analizele de laborator au relevat că Navalnîii a fost otrăvit cu noviciok, un agent neurotoxic, folosit și la eliminarea altor oponenți.

Alexei Navalnîi, 14 decembrie 2020:„Știu cine a vrut să mă omoare. Știu unde locuiesc acei oameni. Știu unde lucrează. Le știu numele reale. Le știu numele false. Am poze cu ei.”

Vladimir Putin, 17 decembrie 2020: „Asta nu înseamnă că trebuie să fie otrăvit. Cine are nevoie de el? Înțelegi? Dacă am fi vrut, am fi terminat treaba.”

Navalnâii s-a recuperat miraculos – dar spre stupefacția unei lumi întregi – s-a întors în Rusia, unde a fost imediat arestat. În august 2023, el a fost condamnat la încă 19 ani de închisoare, în regim special de detenție – o sentință de condamnare la moarte.

Share This Article
Leave a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *