Alertă maximă la Iași după moartea liderului interlop Costel Corduneanu. Planul conceput de Poliție, echivalent cu un cod roșu la accidente rutiere

X Press
3 Min Read

Poliția Română a intrat marți, 16 aprilie, în stare de alertă maximă și a pus la punct o serie de măsuri speciale la Iași, în contextul morții liderului interlop Costel Corduneanu. În capitala Moldovei ar urma să ajungă până vineri, 19 aprilie, personaje din mediul infracțional considerate extrem de periculoase.

Familia Corduneanu a închiriat un restaurant de lux din Iași (La Castel), unde va fi depus trupul neînsuflețit al liderului clanului. Localul este situat în partea de nord a orașului, iar participanții la ceremonialul religios vor trebui să parcurgă un traseu care va traversa zona Copou, cea mai exclusivistă din Iași. Priveghiul va dura trei zile, potrivit unor surse, respectând tradițiile comunității rome. Spre finalul săptămânii, ar urma să aibă loc înmormântarea. În această perioadă, sunt așteptate să ajungă la Iași mii de persoane, printre care șefi ai clanurilor de interlopi din București și din zona Ardeal-Banat, dar și din afara țării, mulți dintre ei aflați în conflict, scrie libertatea.ro.

Pentru a încerca să evite incidente care ar putea degenera, șefii IJP Iași au gândit „un plan propriu de acțiuni”. Orașul va fi împânzit de poliție, atât în zona restaurantului unde este organizat priveghiul de trei zile, cât și pe traseul dinspre, au declarat surse din MAI, pentru ziarul Libertatea. „Suntem mai mulți ca de obicei, în civil, inclusiv pe traseu”, a precizat sursa citată, care spune că mobilizarea polițienească din zilele următoare poate fi echivalată cu instituirea unui cod roșu la accidente rutiere.

Agenții operativi urmăresc inclusiv rețelele de socializare, știut fiind faptul că este mediul folosit cu predilecție în ultimii ani de clanurile interlope pentru a-și transmite mesaje de orice fel – felicitări, provocări sau amenințări.

Trupul neînsuflețit, adus de la Târgu Mureș

Alerta la Iași începe de marți, la orele prânzului, când va fi adus de la Târgu Mureș sicriul cu trupul neînsuflețit al liderului interlopilor din zona Moldovei. Poliția se așteaptă ca la priveghi să vină membri ai clanurilor care se află în conflict, dar sunt vizate inclusiv persoane care se sustrag urmăririi penale. Costel Corduneanu, șeful clanului interlop din Iași cu același nume, a murit luni, 15 aprilie, într-un spital din Târgu Mureș, la vârsta de 54 de ani. Cel mai mare dintre frații Corduneanu era internat după o intervenție chirurgicală pe cord, fiind cunoscut cu afecțiuni cardiace cronice.

Share This Article
Leave a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *