Gigantul american Amazon avea la Iași în 2023, aproximativ 3000 de angajați. În urmă cu două săptămâni, compania producătoare de softwere Amazon a început să caute personal pentru mai bine de 50 de job-uri la filiala din Iași. Posturile cer un nivel mediu de experiență, în principal, în sectorul de activitate dezvoltare de software. Se cere o bună cunoaștere a limbii engleze.
În total, numai în decurs de două săptămâni, Amazon a scos treptat la vedere 25 de posturi. Recrutările se fac în principal pe rețeaua Linkedin dar și pe Ejobs. „Responsabilități cheie ale postului: proiectarea, dezvoltarea și întreținerea micro-front-end-urilor găzduite în AWS utilizând Javascript, Typescript, Angular și React; proiectarea și furnizarea de biblioteci front-end reutilizabile; îmbunătățirea performanței și proiectarea interacțiunii cu utilizatorul; cercetarea de soluții pentru probleme ambigue din punct de vedere tehnic”, se cere pentru un post de inginer softwere.
De cealaltă parte, potrivit site-ului financiar Wall Street, Amazon Development Center, centrul de dezvoltare al gigantului american Amazon din România închide departamentul de Machine Learning din țara noastră. 400 de angajați urmează să fie concediați.
Conform site-ului, Amazon se află în negocieri cu privire la despăgubirile pe care trebuie să le plătească angajaților concediați care ar urma să își încheie contractele chiar la începutul anului viitor, în jurul datei de 1 ianuarie 2025. Până acum, angajatorul a oferit un singur salariu compensatoriu, dar de care angajații nu sunt mulțumiți și fac presiuni în așa fel încât să obțină mai mulți bani de la Amazon.
Până în prezent, Amazon nu a notificat Agențiile pentru Ocuparea Forței de Muncă cu privire la vreo disponibilizare, așa cum prevede legea românească.
Amazon anunţase deja în noiembrie 2023 planul de a reduce 10.000 de locuri de muncă şi a început să facă acest lucru, la nivel european.
Grupul avea 1,54 milioane de angajaţi în întreaga lume la sfârşitul lunii septembrie 2023, fără să includă lucrătorii sezonieri recrutaţi în perioadele de activitate sporită, în special în perioada sărbătorilor.
Amazon a angajat în timpul pandemiei pentru a face faţă exploziei cererii, dublându-şi personalul global între începutul lui 2020 şi începutul lui 2022.
În sectorul tehnologiei, marile platforme cu model de afaceri bazat pe publicitate se confruntă cu reduceri de buget din partea agenţilor de publicitate, care îşi reduc cheltuielile în faţa inflaţiei şi a creşterii ratelor dobânzilor. (Anton Farcaș)
CITIȚI ȘI
O asociație cere autorităților să pună bariere la toate trecerile de cale ferată din Iași FOTO/VIDEO
Aveți treabă la poliția rutieră Iași? Veniți pe jos, noul sediu nu are parcare FOTO/VIDEO