Celebrul han ”Trei sarmale” reînvie sub formă de hotel. Zeci de ani a zăcut părăsit și ruinat

X Press
2 Min Read

Hanul Trei Sarmale, emblematic pentru Iași, își arată deja noua față. Exteriorul clădirii a fost finalizat și mai sunt câteva lucrări de interior de executat înainte de a fi redat circuitului public.

În apropiere sunt construite un hotel (96 camere și 5 apartamente) și o parcare pentru toți clienții care vor călca pragul hanului.

Hanul, preferatul de odinioară ai marilor Eminescu, Creangă și Alecsandri, a avut o istorie buciumată.


Așa arăta Hanul Trei sarmale pe vremea lui Creangă și Eminescu

După ce în secolul trecut și-a căpătat faima de han, în special de la cele trei sarmale moldovenești oferite gratis fiecărui om care intra aici, hanul a fost distrus în timpul războiului în 1944, iar apoi a fost refăcut.

În istoria postcomunistă au început primele acțiuni de a reda strălucirea de altă dată a hanului. Inițial, proiectul a fost demarat de societatea Fio Grup Company SRL, iar investiția presupunea modernizarea hanului existent și extinderea acestuia cu un hotel. Hanul și terenul său au fost scoase la vânzare cu 1,2 milioane de euro, dar, proprietarul firmei, Marian Panainte, a decis să se implice în finalizarea lucrărilor la Hanul Trei Sarmale și la hotelul adiacent, investiție care a depășit 4 milioane de euro.

Anul trecut, exasperat de birocrație și faptul că eliberarea autorizațiilor dura ani de zile la Primăria Iași, Panainte a decis să pună la pământ clădirea (etapă necesară pentru reconstrucție), gest care a declanșat unde emoționale în Iași.

Ulterior, el a reconstruit hanul păstrând imaginea cu care toată lumea era obișnuită.

Proprietaul clădirii speră să deschidă porțile hanului în curul acesti an.

Share This Article
Leave a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *