Centura Ușoară a Municipiului Iași, scoasă la licitație. Costel Alexe promitea în 2022 că proiectul va fi gata până în 2025

Xpress
4 Min Read
FOTO: Traseul centurii ușoare

Consiliul Județean Iași a lansat licitația pentru execuția Centurii Ușoare de Ocolire a Municipiului Iași, un proiect major de infrastructură rutieră care prevede modernizarea a peste 70 de kilometri de drumuri județene din zona metropolitană. Valoarea lucrărilor este estimată la 264,6 milioane de lei, iar termenul de execuție este de 24 de luni de la emiterea ordinului de începere.
Proiectul a fost anunțat oficial pe 28 martie 2022, când președintele CJ Iași, Costel Alexe, a semnat contractul pentru serviciile de proiectare împreună cu firma clujeană NV Construct, în prezența primarilor din cele 10 comune care vor fi traversate de viitoarea centură. Contractul, în valoare de 4,52 milioane lei fără TVA, prevedea realizarea în cinci luni a documentațiilor tehnice – de la studiul de fezabilitate la proiectul tehnic și detaliile de execuție, precum și asistență tehnică pe parcursul lucrărilor.
„Aș vrea să le spun tuturor ieșenilor că în 2024-2025 vom avea o Centură ușoară de ocolire a municipiului Iași. Practic, prin acest proiect vom reabilita și moderniza aproximativ 73 de kilometri de drumuri”, declara atunci Costel Alexe.
Realitatea este că, în vara lui 2024, execuția propriu-zisă nu a început încă, iar procedura de achiziție publică este în faza incipientă. Chiar și în cazul unei licitații rapide, șoseaua de centură nu poate fi finalizată în termenul asumat în urmă cu doi ani.

Traseu reorganizat pentru a evita rezervațiile și zonele aglomerate

Între timp, Consiliul Județean a finalizat procedura de preluare în administrare a sectoarelor de drum din mai multe comune, pentru a unifica traseul și a-l putea introduce într-un singur proiect cu finanțare publică. Ultimul segment intrat în patrimoniul CJ este strada Schit Tărâță, din municipiul Iași, care permite ocolirea Rezervației Repedea. Aceasta face legătura între DJ 248D și DN 24, iar traseul Centurii se va suprapune apoi cu DN 24 pentru circa 1,25 km, până la intrarea în satul Păun.
Traseul revizuit al centurii pornește din intersecția de la Vânători (DN 24, DN 24C, DJ 248B), traversează Horlești, Lețcani, Voinești, Mânjești, Budești, Ciurea, Păun, Tomești și se oprește la Dancu. În total, sunt prevăzute 8 tronsoane de execuție, împărțite în 4 loturi:
• Lotul 1: DJ 248B Vânători – Lețcani (15,97 km)
• Lotul 2: Lețcani – Voinești – DJ 248A (18,78 km)
• Lotul 3: Voinești – Mânjești – Budești – Ciurea (16,63 km)
• Lotul 4: Ciurea – Tomești – Bârnova – DJ 248D (19,26 km)

Centura, parte dintr-un pachet mai amplu de investiții în infrastructura județului


Astăzi, 30 aprilie, consilierii județeni au aprobat alte 50 de proiecte de investiții. Printre acestea se numără modernizarea DJ 248 (limita municipiului Iași – intersecția cu centura), reabilitarea corpului C1 al Spitalului „Cuza Vodă”, înființarea unui Centru de Îngrijiri Paliative la Spitalul „Sfânta Maria” și reabilitarea energetică a centrelor medico-sociale din Răducăneni și Bivolari.
Deși întârziat față de promisiunile din 2022, proiectul Centurii Ușoare marchează un pas important în modernizarea rețelei rutiere din jurul Iașului, cu potențial real de a descongestiona traficul, a îmbunătăți mobilitatea și a susține dezvoltarea economică a zonei metropolitane. (Vlad Mirea)

CITIȚI ȘI

Un drum peste câmp, ca să tacă șoferii: soluția Mall Moldova pentru traficul din Valea Lupului FOTO

Blocaje succesive pe Autostrada A8: licitația pentru tronsonul Moțca – Târgu Frumos, suspendată în ziua deschiderii ofertelor

Detalii cutremurătoare despre moartea fetei din Târgu Frumos, speriată de un urs. E al doilea caz într-un an

Share This Article
Leave a Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *