Doi copii, unul de 1 an și altul de 3 ani, au murit într-un accident în Bacău. Tatăl lor circula cu cauciucuri de vară

X Press
2 Min Read

Doi copii au murit în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane și care s-a produs, marţi, pe Drumul European 85, în judeţul Bacău. Unu avea 1 an, iar celălalt împlinise 3 ani

Doi copii au murit în urma accidentului, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău, Ema Tereş. „La sosirea forţelor de intervenţie, doi minori se aflau în stop cardiorespirator. Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de echipajele medicale, a fost declarat decesul acestora. Celelalte şase victime implicate în accident sunt conştiente, cu multiple traumatisme, fiind preluate de către ambulanţele SMURD şi SAJ, în vederea transportului către unitatea spitalicească”, a precizat oficialul ISU Bacău.

Un conducător auto de 28 de ani, din județul Vrancea în timp ce conducea un autoturism echipat cu anvelope de vară, pe sensul de mers Bacău – Adjud, a pierdut controlul directiei, a pătruns pe contrasens și a părăsit partea carosabilă intrând în coliziune cu un arbore. În autoturism se mai aflau trei adulți și patru minori. Șoferul și pasagerul care era lângă acesta sunt răniți grav, ceilalți doi minori, de un an și șase ani, sunt răniți ușor, iar alte două femei, de 23 și 28 de ani sunt și ele rănite ușor. Traficul a fost blocat pe ambele sensuri pentru intervenție. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest și drugtest, rezultatul fiind negativ.

Share This Article
Leave a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *