Doi suspecți reținuți în cazul de viol urmat de crimă, la Dagâța | Victima era ghicitoare în sat

Xpress
1 Min Read

În ancheta de amploare din comuna Dagâța, județul Iași, doi bărbați au fost reținuți sâmbătă seară după ce ar fi violat și ucis o femeie în vârstă de 71 de ani, cunoscută în satul Mănăstirea ca ghicitoare. Trupul acesteia a fost descoperit în spatele casei de către un vecin, care a sunat imediat la 112. Femeia nu era căsătorită, însă avea un concubin.

Vineri, la fața locului au ajuns polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași. Zona a fost izolată, iar cadavrul a fost transportat la Institutul de Medicină Legală Iași.

„La data de 31.10.2025, ora 16.50, poliția a fost sesizată despre faptul că pe raza comunei Dagâța a fost găsită o femeie decedată. În prezent sunt efectuate cercetări pentru stabilirea situației de fapt”, au transmis reprezentanții Poliției Iași.

Conform surselor judiciare, femeia ar fi fost agresată, apoi violată. Cei doi suspecți au fost identificați rapid și duși la audieri. Ei urmează să fie prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă pentru viol și omor calificat. (Vlad Mirea)

CITIȚI ȘI

SURSE | O bătrână a fost găsită moartă la Iași. Ar fi fost violată apoi ucisă UPDATE

Incendiu violent pe Dealul Zorilor din Iași: două mașini și o motocicletă distruse de flăcări în toiul nopții

Share This Article
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *