O femeie de 69 de ani a murit ieri, intoxicată cu fum, în urma unui incendiu izbucnit într-un apartament din Tomești. Potrivit informațiilor din teren, locuința era plină cu gunoaie adunate de pe stradă. În apartament locuiau femeia și cei doi fii ai ei iar unul dintre bărbați are handicap. Celălalt ar fi aruncat o țigară aprinsă între resturile din locuință, iar acestea ar fi luat foc.
Cei doi bărbați au reușit să iasă la timp, însă femeia a rămas în apartament și a fost găsită aproape moartă. Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” a anunțat că incendiul s-a produs la un apartament de la etajul 1 al unui bloc cu patru etaje. „Pompierii militari intervin pentru stingerea unui incendiu produs la un apartament situat la etajul 1 al unui bloc cu patru etaje din localitatea Tomești, județul Iași”, au precizat reprezentanții ISU Iași.
La fața locului au ajuns echipaje din cadrul Detașamentelor 1 și 2 de pompieri. ISU a transmis că a intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, autospecială de intervenție și salvări de la înălțime, autoscară pentru transport personal și victimă, ambulanță de terapie intensivă mobilă și echipaj de prim-ajutor. În total, ISU Iași a indicat 24 de militari mobilizați.
Pompierii au comunicat că resuscitarea nu a avut rezultat. „Din păcate, în urma aplicării protocolului de resuscitare, victima aflată în stop cardiorespirator a fost declarată decedată”, au precizat reprezentanții ISU Iași.
Intervenția a impus și evacuarea locatarilor din bloc, potrivit aceluiași comunicat. „5 persoane evacuate de echipajele ISU, aproximativ 12 persoane autoevacuate”, au transmis pompierii. La caz au fost trimise și resurse medicale suplimentare, ISU menționând trei echipaje SAJ, unul de tip C și două de tip B.
Șefa UPU SMURD Iași, prof. dr. Diana Cimpoeșu, a spus că dispeceratul ISU-SMURD a mobilizat echipaje de la Serviciul de Ambulanță și de la SMURD pentru intervenție. „Cea mai gravă era o femeie de 69 de ani, găsită în stop cardiorespirator, resuscitată de către echipajul cu medic de la Ambulanță, dar, din păcate, fără răspuns la manevrele de resuscitare”, a transmis prof. dr. Diana Cimpoeșu.
În același mesaj, medicul a anunțat că un bărbat de 42 de ani a suferit arsuri la nivelul feței și al căilor aeriene și a ajuns la spital. „S-a decis protejarea căii aeriene, sedarea, anestezia generală și intubația orotraheală, pacientul fiind transportat în UPU a Spitalului „Sf. Spiridon” pentru tratament de specialitate și internare în Clinica de Chirurgie Plastică și Arsuri a spitalului „Sf. Spiridon””, a precizat Diana Cimpoeșu.
Potrivit UPU SMURD, alte persoane din bloc au fost evaluate la fața locului, dar nu au dorit să fie transportate la spital. „Au mai fost asistate și alte persoane care locuiau în blocul respectiv, dar care nu au dorit să fie transportate la spital”, a transmis șefa UPU SMURD. (Anton Farcaș)
CITIȚI ȘI
Sute de clienți au fost evacuați aseară din Mall Moldova după un incendiu izbucnit în interior
