Ultimele imagini cu nodul rutier ce se construiește la Pașcani arată stadiul lucrărilor pe A7 la aproape o lună de când UMB-contractorul lucrării- a intrat cu sutele de utilaje la lucru.
Va fi cel mai spectaculos nod rutier din țară și va fi amenajat la sud de Pașcani.
Nodul rutier, de tip turbion, va avea nu mai puțin de 8 bretele și 12 pasaje. La acestea se adaugă 5 podețe de mici dimensiuni (casetate).
Bretelele vor avea o rază cuprinsă între 400 și 600 metri. Pe toate bretelele, viteza de proiectare este de 80 km/h.
Intersecția dintre autostrăzile A7 și A8 va fi la sud de municipiul Pașcani și va fi un nod de tip turbion localizat la poziția kilometrică km 70+290 – km 72+200 m, parte a autostrăzii A7 secțiunea Bacău-Pașcani.
În final, așa va arăta nodul:
Sursa FOTO: Bogdan Lazar