Guvernul a aprobat astăzi numirile în funcțiile de conducere ale Instituției Prefectului din mai multe județe, inclusiv Iași. Începând de mâine, noul prefect al județului va fi Luciana Antoci, actualul inspector școlar general și consilier județean PNL.
Tot de mâine, vor prelua funcțiile de subprefecți Felix Guzgă, actualul prefect și fost director al Cancelariei Prefecturii, și Marian Șerbescu, fost prefect între 2017 și 2019. Cei doi au fost propuși de PSD.
Hotărârile de guvern privind numirea celor trei și eliberarea din funcție a lui Felix Guzgă vor fi publicate astăzi în Monitorul Oficial, iar ceremonia depunerii jurământului va avea loc mâine.
De-a lungul anilor, Prefectura Iași a fost condusă de 18 prefecți, primul dintre aceștia fiind Dan Gâlea (1990-1996), iar cel mai recent, Felix Guzgă. Urmează acum o nouă etapă administrativă, în care deciziile politice vor juca un rol esențial în stabilirea viitorului conducerii județene.
Iată lista prefecților județului Iași și perioadele în care au deținut funcția:
-Dan Gâlea (26 iulie 1990 – 6 septembrie 1996) – FSN/FDSN/PDSR;
-Lucian Flaișer (6 septembrie 1996 – 9 decembrie 1996) – PDSR;
-Florin Vitan (28 decembrie 1996 – 11 ianuarie 2001) – CDR;
-Corneliu Rusu Banu (11 ianuarie 2001 – 22 august 2002) – PSD;
-Neculai Apostol (22 august 2002 – 17 iulie 2003);
-Ioan Avarvarei (17 iulie 2003 – 18 martie 2004);
-Spiridon Crețu (18 martie 2004 – 6 ianuarie 2005);
-Vasile Radu Prisăcaru (7 ianuarie 2005 – 6 septembrie 2006) – D.A./PNL;
-Nicușor Păduraru (20 septembrie 2006 – 21 februarie 2008) – PNL;
-Marius Bodea (21 februarie 2008 – 23 ianuarie 2009) PNL;
-Victorel Lupu (23 ianuarie 2009 – 1 octombrie 2009) – PSD;
-Sava Dragomir Tomașeschi (2 octombrie 2009 – 10 mai 2012) – PD-L;
-Marian Bosianu (12 mai 2012 – 20 iunie 2012) – USL/PSD;
-Romeo Olteanu (20 iunie 2012 – 20 august 2014) – PSD;
-Dan Cârlan (1 septembrie 2014 – 4 ianuarie 2016) – PSD;
-Marian Grigoraș (18 februarie 2016 – 3 aprilie 2017) – PNL;
-Marian Șerbescu (5 aprilie 2017 – 9 decembrie 2019) – PSD:
-Marian Grigoraș (al doilea mandat) (10 decembrie 2019 – 5 ianuarie 2022) – PNL;
-Bogdan Cojocaru (5 ianuarie 2022 – 12 aprilie 2024) – PSD;
-Felix Guzgă (din 12 aprilie 2024 – prezent) – PSD. (Vlad Mirea)
CITIȚI ȘI
EXCLUSIV Ieșeni propuși azi în funcții-cheie la București. Surpriză la numirea unui subprefect!