Un incendiu izbucnit marți, 23 iulie 2025, la Maternitatea „Cuza Vodă” din Iași a provocat evacuarea a aproape 300 de persoane, în contextul unui incident care putea avea urmări tragice dacă se producea în cursul nopții.
Focul ar fi pornit într-o cameră tehnică de aproximativ 30 de metri pătrați, aflată la subsolul unității medicale. Cauza ar fi fost la un generator sau la acumulatorii legați în serie în acea cameră, despre care surse din rândul pompierilor spun că par a fi vechi. Un scurtcircuit a dus la izbucnirea incendiului, iar fumul dens a fost preluat de instalația de ventilație a spitalului și evacuat prin acoperiș, dând impresia inițial că focul s-ar manifesta la etajele superioare.
VIDEO: Focul a ars toate circuitele și bateriile din camera de la subsol
Fumul s-a propagat rapid în clădire prin tubulatura veche, afectând în special etajele patru și șase. Un rol crucial în prevenirea extinderii incendiului l-a avut instalația de aerisire, care a tras fumul și l-a evacuat la exterior, reducând astfel presiunea de fum acumulat în subsol.
Etajul patru a fost complet evacuat, iar mamele împreună cu nou-născuții au fost transferați în zone sigure. La etajul șase se aflau 20 de copii internați în secția ATI nou-născuți, care au fost mutați în clădiri neafectate. Gravidele cu iminență de naștere au fost transferate către Maternitatea „Elena Doamna”, iar una dintre acestea era deja în travaliu. O altă pacientă, cu intoxicație cu monoxid de carbon, a fost transportată la UPU Sf. Spiridon.
Un detaliu îngrijorător constatat în timpul intervenției este legat de accesul dificil în curtea maternității. Autoscara pompierilor a fost nevoită să efectueze cinci manevre pentru a intra pe străduța îngustă, ceea ce poate întârzia reacția salvatorilor în cazuri similare. Într-un astfel de scenariu, timpul pierdut poate face diferența între viață și moarte, mai ales într-o clădire unde se află simultan zeci de mame, nou-născuți și personal medical.
În total, au fost evacuate 274 de persoane, potrivit datelor centralizate de autorități:
– 96 de mame,
– 111 copii,
– 10 pacienți din secția ATI nou-născuți,
– 7 gravide,
– 50 de cadre medicale.
Incidentul a declanșat activarea Planului Roșu de intervenție la ora 12:34. Incendiul a fost stins complet în jurul orei 13:00, dar în tot acest interval clădirea a rămas afectată de fumul dens.
Spitalul „Cuza Vodă” are o structură pavilionară, iar în urma incendiului, copiii din zonele afectate au fost relocați în clădiri neafectate. La fața locului au ajuns și ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, împreună cu Raed Arafat, pentru a coordona evaluarea situației. (Anton Farcaș)
CITIȚI ȘI