Ieșenii cei mai fericiți: coboară din bloc direct în magazinul Kaufland Miroslava VIDEO

Xpress
3 Min Read

Astăzi, 9 aprilie, s-a deschis oficial hipermarketul Kaufland de pe Șoseaua Voinești, iar vestea a fost primită cu bucurie de mulți ieșeni. Însă cei mai încântați – sau vor fi în curând – sunt locatarii celor trei imobile aflate la numai… 30 de metri de intrarea în magazin.
Nu glumim. Vă puteți uita în clipul VIDEO ca să vă convingeți. E real: există ieșeni care, la propriu, vor coborî din bloc direct în hipermarket. Nu vor mai consuma timp cu deplasările la cumpărături, pentru că locuiesc în „curtea” magazinului. Sau, mai bine zis, magazinul a fost construit în curtea lor.

Deși hipermarketul și-a deschis deja ușile pentru clienți, muncitorii lucrau astăzi la finisajele exterioare ale imobilelor de lângă. Momentan, nu știm exact câți locatari s-au mutat sau urmează să se mute, dar un lucru e sigur: distanța până la raftul cu legume va fi cel mult… o plimbare până la colțul blocului.
Hipermarketul Kaufland se află pe Șoseaua Voinești, nr. 37, pe teritoriul administrativ al municipiului Iași, dar spre direcția Miroslava. Suprafața totală este de peste 5.300 mp, dintre care aproape 3.000 mp sunt destinați spațiului interior de vânzare.

Cumpărături rapide ziua, spectacol logistic noaptea

Magazinul este deschis pentru public începând de astăzi, miercuri, 9 aprilie, cu un program zilnic între 07:00–22:00 (luni – sâmbătă) și 08:00–20:00 duminica.
Dar atenție: acesta este programul pentru clienți. Pentru ieșenii din cele trei blocuri sau din casele din apropiere, care nu au somn noaptea, spectacolul logistic continuă până spre dimineață. Zeci de camioane și TIR-uri vor trece zilnic prin „curtea comună” pentru a aproviziona uriașul hipermarket cu mii de produse.
Unii s-ar putea să găsească acest lucru deranjant. Alții – mai pragmatici – vor spune că e un preț mic de plătit pentru confortul suprem: cumpărături fără deplasare.

Kaufland în fața blocului: un nou stil de viață urban?

Pentru a vedea cum arată noul magazin și cât de aproape se află de noile imobile, urmăriți clipul VIDEO. Dacă v-ați întrebat vreodată ce înseamnă „magazin lângă casă”, ei bine… acesta este nivelul următor. (Paul Mirea)

CITIȚI ȘI

DNA investighează mită cu bani și grâu la Institutul de Cardiologie Iași (VIDEO)

Lucrările la magazinul IKEA din Iași stagnează, în timp ce Mall Moldova se pregătește de inaugurare VIDEO

Scandal la ISU Iași: Pompierii trimiși în posturi de pază fără toaletă, apă sau echipamente? Ministerul de Interne a trimis un control FOTO

McDonald’s investește 8 milioane de lei în Păcurari. În vară, Iașul va avea 6 restaurante Mc’

Share This Article
Leave a Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *