Ikea va investi 20 milioane de euro în magazinul de la Iași FOTO

X Press
1 Min Read

Magazinul Ikea va fi construit la Era Park din Valea Lupului, pe un teren al municipiului Iași. În prezent, complexul este în construcție, urmând să îi fie schimbată denunirea din Era Park, în Mall Moldova.
În privința magazinului Ikea, valoarea proiectului este de 89.038.750 lei. Locația va fi lângă Brico Depot cu o suprafață totală de 53.870 metri pătrați: o parcelă de 41.000 mp în lateral de Brico Depot va fi dedicată construirii magazinului și amenajărilor specifice iar pe cealaltă parcelă de 11.000 mp, în față la Brico Depot, se vor realiza în special peste 500 de locuri de parcare.
Suprafața construită a centrului comercial va fi aproape 14.000 mp, la care se adaugă cea dedicată platformelor copertine 1.200 mp și pentru spații tehnice 220 mp. Alte amenajări presupun zone pietonale, spații verzi, carosabil, inclusiv un drum de urgență, curți de serviciu și standuri pentru cărucioare. Beneficiarul lucrării a comandat și un studiu de inundabilitate care a arătat că zona nu este inundabilă.

Share This Article
Leave a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *