Meteorologii au emis o atenționare cod galben pentru regiunile Moldovei, Dobrogei și jumătatea estică a Munteniei, începând de duminică după-amiază și până marți dimineață. Avertizarea include vânt puternic, polei, ninsori moderate și viscol. În plus, se anunță temperaturi extrem de scăzute în nord, centru și est, cu minime ce pot ajunge până la -20…-18 grade Celsius în noaptea de marți spre miercuri.
În intervalul 7 ianuarie, ora 12 – 9 ianuarie, ora 10, se prognozează o extindere a precipitațiilor în toate regiunile.
Potrivit ANM, duminică se vor înregistra predominant ploi, urmate treptat de ninsori, iar în Oltenia și Muntenia se vor acumula local între 15 și 30 de litri pe metru pătrat. Unele zone pot fi afectate de polei. Vântul va sufla cu intensificări temporare de aproximativ 45…50 km/h.
Potrivit accuweather, la Iași vot fi -8 grade Celsius miercuri și -13 grade Celsius în noaptea de vineri
Meteorologii au emis, de asemenea, o atenționare cod galben, valabilă pentru intervalul 7 ianuarie, ora 18 – 9 ianuarie, ora 10, în care sunt prognozate intensificări ale vântului, polei, ninsori moderate și viscol în Moldova, Dobrogea și jumătatea de est a Munteniei.
În acest interval, în județele Suceava, Botoșani, Neamț și Iași se estimează ninsori moderate, iar stratul de zăpadă se va acumula local peste 10…15 cm. În noaptea de duminică spre luni (7/8 ianuarie) și în prima parte a zilei de luni (8 ianuarie), în sudul Moldovei, estul Munteniei și Dobrogea se vor înregistra predominant ploi, cu posibilitatea formării poleiului, urmate de ninsori. Vântul va avea rafale în general de 55…70 km/h, generând condiții de viscol și reducerea vizibilității.
La începutul săptămânii, temperaturile vor scădea semnificativ, cu maxime preponderent negative în ziua de marți, variind între -8 și 0 grade Celsius, iar în noaptea de marți spre miercuri (9/10 ianuarie) se așteaptă ger în nord, centru și est, cu minime ce pot coborî până la -20…-18 grade Celsius.