Primăria Iași vrea să mențină prețul gigacaloriei iarna aceasta, acoperind diferența din bugetul local

Xpress
3 Min Read

Municipalitatea ieșeană pregătește o nouă hotărâre de Consiliu Local prin care actualizează prețurile locale de producere, transport, distribuție și furnizare a energiei termice. Deși tariful facturat populației rămâne neschimbat – 257,86 lei/MWh fără TVA – documentul oficial arată o creștere generalizată a costurilor reale, care se va reflecta în bugetul local printr-o majorare a subvenției acordate.

Potrivit proiectului care va fi supus dezbaterii pe 24 iulie în Consiliul Local Iași, prețul de producere a energiei termice livrate de CET II Iași a fost stabilit la 322,56 lei/MWh fără TVA, în baza deciziei ANRE nr. 2293/29.10.2024. Pentru energia livrată consumatorilor casnici, racordați la rețeaua de distribuție, prețul total rezultat este de 665,52 lei/MWh fără TVA.

Iată de la ce a pornit scandalul conjugal din zona Minerva I Bărbat înjunghiat de soție, femeia s-a baricadat în mașină și a amenințat că se sinucide


Diferența dintre acest preț și tariful plătit de populație (257,86 lei/MWh) va fi acoperită din bugetul local, sub forma unei subvenții care urcă, potrivit raportului de specialitate, la 407,66 lei/MWh – în creștere cu 4,45% față de valoarea anterioară, de 390,31 lei/MWh.

Creșteri și scăderi de tarife, în funcție de categorie

Comparativ cu tarifele aprobate prin HCL nr. 8/31.01.2025, modificările sunt următoarele:

-Pentru consumatorii casnici, prețul total (fără TVA) crește cu 2,68%, de la 648,17 la 665,52 lei/MWh;

-Pentru consumatorii noncasnici racordați la rețeaua de distribuție, prețul scade cu 6,59%, de la 712,50 la 665,52 lei/MWh;

-Pentru consumatorii noncasnici racordați la rețeaua de transport, scăderea este de 9,29%, de la 505,52 la 458,54 lei/MWh;

-Prețul de producere a energiei termice pentru consumatorii noncasnici, scade cu 12,71%, de la 369,54 la 322,56 lei/MWh.

În plină criză bugetară, Primăria Iași direcționează milioane către biserici. Elevii de nota 10 au primit doar câte 2000 de lei


Autorii raportului notează că noile tarife au fost stabilite în baza Avizului ANRE nr. 02/18.01.2023 și a Deciziei ANRE nr. 2293/29.10.2024, iar aplicarea acestora de la 1 iunie 2025 presupune o alocare bugetară suplimentară de aproximativ 482 milioane de lei/an, inclusiv TVA.

Iașul, sub media națională la factură, dar cu subvenție mare

Într-o comparație cu alte municipii mari, Iașul rămâne printre localitățile cu cel mai mic tarif facturat populației (257,86 lei/MWh fără TVA), dar cu una dintre cele mai mari subvenții acordate.

Proiectul intră în dezbatere publică

Proiectul de hotărâre urmează să fie dezbătut și supus votului în Consiliul Local Iași. Reprezentanții Direcției Generale Economice susțin că „prețul local are la bază insumarea tarifelor reglementate și reflectă structura reală a costurilor”, iar nivelul de sprijin acordat populației este „în conformitate cu Legea serviciilor publice de alimentare cu energie termică”.

Totuși, datele arată că, în lipsa unei politici de eficientizare a sistemului de termoficare, presiunea asupra bugetului local va crește de la an la an, fără beneficii clare pentru consumatorii finali. (Doru Mihuleac)

CITIȚI ȘI

Chirica și Alexe decid granturile ONG I Bugete tăiate din pix, asociațiile favorite primesc bani direct

Voi știați că de 20 de ani, Primăria nu permite manifestările în Piața Unirii din Iași?

Se mai deschide IKEA Iași în 2025? Primăria a cerut completări de la investitori

Share This Article
Leave a Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *