Pe 21 aprilie alergăm cu inima la Semimaraton Iași, organizat de Rotary Iași Club Copou, Asociația Salvați Copiii Iași, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași. Peste 2500 de alergători vor lua startul într-o ediție incendiară, pentru a schimba lumea în bine. Aflată la a VIII-a ediția, competiția sportivă este sold out în totalitate de la 1 aprilie.
Evenimentul promovează orașul Iași pe harta competițiilor de alergare din România și oferă sprijin școlar copiilor din comunitățile afectate de sărăcie. Redăm cele mai importante detalii înainte de eveniment.
Alergătorii își pot ridica kiturile de concurs de la insula Semimaraton din Palas Mall Iași, zona magazinului Cărturești:
- Vineri, 19 aprilie, 10:00 – 20:00 – Predare kituri pentru toate probele;
- Sâmbătă, 20 aprilie, 10:00 – 20:00 – Predare kituri pentru toate probele;
- Duminică, 21 aprilie, 7:30 – 8:30 – Predare kituri doar pentru concurenții din afara orașului;
- Duminică, 21 aprilie, 9:00 – 12:00 – Predare kituri doar pentru copiii din afara orașului.
Kitul de concurs conține numărul de concurs, tricoul oficial, apă (oferită de Hotel Unirea și partenerii săi), produse și vouchere surpriză din partea sponsorilor: Misavan, Vodafone, Fiterman Pharma, Twinkle Star, AdorBowen by Oana Trofin, One2Yoga România, Oxygen, Vitesco, Simigeria Petru, Queen Aloe Vera, Krud, Gold Nutrition, Indus, Farmaciile Fortis, Cegeka.
Program Semimaraton Iași, 21 aprilie:
07:30 – 08:30 – Predare kituri doar pentru concurenții din afara orașului – Palas, zona Cărturești
08:40 – 08:50 – Încălzire cu instructori Oxygen
09:00 – START Cursa Semimaraton 21K HCL Tech și Cursa 10km Levi9
9:30 – 9:35 Dans Les Miels Pops
11:20 – 11:30 – Stretching funcțional Oxygen
11:40 – 11:50 – Încălzire cu instructori Oxygen
12:00 – START Cursa 5 km PHINIA
12:10 – START Cursa populară de 2,5 km Centric
09:00 – 12:00 – Predare kituri pentru cursele copiilor (doar pentru cei din afara orașului) – Palas, zona Cărturești
12:40 – 12:50 – Încălzire cu instructori Oxygen
12:50 – START Cursa persoanelor cu dizabilități Misavan
13:00 – START Curse copii Eset
13:40 – 14:00 – Sesiune ZUMBA Oxygen
14:00 – 15:00 – Festivitatea de Premiere
Programul complet al zilei: https://semimaratoniasi.ro/participanti/program-eveniment/
Participanții beneficiază de încălzire pentru curse, stretching la finish și zumba înainte de premiere, momente asigurate de instructorii Oxygen. Anul acesta este prima ediție în care alergătorii au parte de masaj de recuperare după competiție. În corturile dedicate, echipa de terapeuți formată din Zey Therapy, Manipura – Centru de Prevenție și Terapii Alternative, Cochior-Pleșcan Daniel, Masaj&Maderoterapie, Reflexoterapie cu Maddy, Fizioterapeut – Geaucă Ovidiu,Terapeut Petronela Pop, CEX Therapy vor susține masajul participanților pentru recuperare.
La finalul curselor toți alergătorii primesc medalii, iar la final se premiază cei mai buni timpi obținuți la fiecare cursă și categorie de vârstă. Alături de cupe, diplome și premii în bani oferite de organizatori, finaliștii au parte de surprize din partea sponsorilor: Farmaciile Fortis, Twinkle Star, Misavan, Inspectoratul Școlar, Spa Shoes, Bearing Point, Cegeka, Dr. Max, Vodafone, Twinkle Star.
Traseul este măsurat sub patronajul Federației Române de Atletism și omologat de World Athletics și AIMS – Association of International Marathons and Distance Races, ceea ce înseamnă că rezultatele obținute sunt recunoscute la nivel internațional:
START –> Piața Palat – Str. Anastasie Panu (întoarcere la intersecția cu Str. Sf. Lazăr) – Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt – Str. Ion C Bratianu – întoarcere în jurul statuii Miron Costin – Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt – Str. Arcu – Str. Gavril Muzicescu – Piața Mihai Eminescu – Bulevardul Carol I – Str. General Henri Mathias Berthelot – întoarcere în dreptul Facultății de informatică – Bulevardul Carol I – întoarcere înainte de intersecția Str. General Toma Dimitrescu (trecerea de pietoni de lângă Stația Stadion) – Aleea Ghica Vodă (până în dreptul stadionului, întoarcere) – Aleea Ghica Vodă – intrare STADION – Aleea Ghica Vodă – Bulevardul Carol I – Str. Toma Cozma (întoarcere înainte de intersecția cu Str. T. Maiorescu – Str. N. Istrati – colțul Colegiului Național „Costache Negruzzi”) – Str. Toma Cozma – Bulevardul Carol I – Piața Mihai Eminescu – Str. Gavril Musicescu – Str. Arcu – Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt – Str. Palat – întoarcere pe Str. Palat (înainte de Str. Sfântul Andrei) – Str. Palat – Piața Palat –> FINIȘ.
Pentru a asigura un mediu sănătos și sigur pentru alergători, traficul auto este restricționat în timpul competiției, cu excepția transportului în comun. Restricțiile de trafic sunt disponibile pe https://www.waze.com/en-GB/events/semimaraton-iasi-2024-RO-2024-04-21. Semimaraton Iași se alătură, astfel, altor competiții urbane de prestigiu din întreaga lume, cum ar fi Crosul Arenelor din București, Cluj-Napoca Marathon, London Landmarks Half Marathon, Marathon de Paris, Maratona di Roma, Berlin Marathon și Budapest Maraton, devenind astfel un simbol al orașului Iași pe scena internațională.
Pentru mai multe informații despre Semimaraton Iași 2024, vă rugăm să vizitați site-ul oficial al evenimentului: www.semimaratoniasi.ro.