În ultimele două săptămâni, circulația rutieră prin Podu Iloaiei s-a desfășurat fluent iar acest lucru a coincis cu oprirea parțială a sistemului de semaforizare instalat în oraș în toamna anului trecut. Faptul a stârnit interesul șoferilor, readucând în discuție eficiența măsurilor luate până acum pentru gestionarea traficului de aici.
Mai puține semafoare, trafic mai fluent
Pe data de 17 mai, într-o zi de joi, doar unul dintre cele patru semafoare amplasate de Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași era funcțional. În mod neașteptat, traficul a fost semnificativ mai fluid. Jurnaliștii Xpress au documentat situația filmând intersecțiile principale la orele 11:30 și 15:30. În ambele cazuri, traficul s-a desfășurat fără blocaje.
Jurnaliștii au mers și astăzi, 26 mai, când funcționau două semafoare din cele patru, adică de la trecerile de pietoni din zona blocurilor.
VIDEO: Ce se întâmplă cu traficul de la Podu Iloaiei?
Celelalte, amplasate la intersecția cu drumul spre Erbiceni și în zona Penny Market, erau „pe galben”. Cu toate că traficul era aglomerat, ne-a frapat faptul că ambuteiajele obișnuite de la intrarea dinspre Lețcani lipseau.
Șoferii confirmă: “N-am mai făcut atât de puțin timp de luni bune”
Reacțiile din partea șoferilor nu au întârziat să apară, mai ales pe rețelele sociale și pe grupurile locale dedicate traficului. Mulți dintre aceștia au semnalat o îmbunătățire semnificativă a timpului de traversare a orașului:
“Eu astăzi l-am traversat în 5 minute și nu mi s-a întâmplat de luni bune asta. Era o obișnuință să îl traversez într-o oră”, a comentat un utilizator pe grupul Radar. “În peste 50 de drumuri făcute în decursul a patru luni pe acest traseu, nu am trecut mai repede de Podu Iloaiei ca astăzi”, a adăugat un alt șofer.
Un proiect cu intenții bune, dar rezultate mixte
Sistemul de semafoare din Podu Iloaiei a fost implementat în octombrie 2024, ca răspuns la ambuteiajele constante și la riscurile pentru pietoni. Inițiativa, susținută de o campanie civică, a fost preluată și pusă în aplicare de DRDP Iași.
Cele patru semafoare au fost amplasate în puncte considerate cheie: la intrarea în oraș dinspre Budăi, în fața Primăriei, la intersecția cu drumul spre Erbiceni și în zona Penny Market, pentru pietoni.
Investiția s-a ridicat la aproximativ un milion de lei. Scopul declarat a fost dublu: creșterea siguranței pietonale și fluidizarea traficului de tranzit. Cu toate acestea, în lunile care au urmat, numeroși șoferi au raportat formarea de cozi kilometrice, în special la orele de vârf și în zilele de weekend, vinerea și duminica seara. “Am fost sceptic încă de la început. Singurele avantaje sunt virajele la stânga și siguranța pietonilor. De fluidizat, nu prea fluidizează traficul”, a afirmat un alt utilizator pe grupurile online.
Siguranța pietonilor – un argument esențial
Deși numeroși conducători auto susțin că oprirea semafoarelor a îmbunătățit fluența traficului, există și voci care subliniază rolul crucial al acestora pentru siguranța pietonilor. “Copila vecinei a stat un an la pat după ce a fost luată de pe trecerea de pietoni, înainte de montarea lor. Înțeleg frustrarea șoferilor, și eu conduc, însă viețile oamenilor sunt peste orice timp de așteptare”, a scris un localnic într-un comentariu online.
Astfel, se conturează un conflict între două nevoi legitime: protejarea vieții și siguranței pietonilor, pe de o parte, și asigurarea unui trafic fluid pentru tranzit, pe de altă parte.
Problema de fond: lipsa unei centuri ocolitoare
Dincolo de discuția privind eficiența semafoarelor, mulți specialiști și localnici atrag atenția asupra unei probleme de fond: absența unei centuri ocolitoare care să scoată traficul de tranzit din centrul orașului. Deși o astfel de variantă figurează în planurile regionale de dezvoltare, până în prezent nu a fost anunțat un calendar concret pentru începerea lucrărilor.
O centură ocolitoare ar permite redirecționarea traficului greu și a mașinilor în tranzit, reducând presiunea asupra infrastructurii urbane și îmbunătățind mobilitatea localnicilor. În lipsa acesteia, soluțiile punctuale – precum semafoarele – rămân temporare și, adesea, controversate.
Experiențele recente din Podu Iloaiei arată că simpla oprire a semafoarelor poate avea efecte pozitive asupra fluenței traficului, dar nu oferă o soluție completă sau sustenabilă. În paralel, siguranța pietonilor nu trebuie neglijată, iar problema reală, lipsa unei infrastructuri de ocolire – rămâne nerezolvată.
În acest context, ar putea fi necesară o reevaluare a modului de funcționare a sistemului de semaforizare, în paralel cu reluarea discuțiilor privind investițiile în infrastructură rutieră majoră. Doar un echilibru între siguranță și eficiență poate oferi o soluție durabilă pentru Podu Iloaiei. (Anton Farcaș)
CITIȚI ȘI
Palatul Culturii, decor în afacerea Palas. Parcarea din fața monumentului, plină și profitabilă
Clipe de groază în microbuzul de la Lețcani: o adolescentă s-a salvat ghemuindu-se între scaune