Starea lui Florin Piersic este „ușor îmbunătățită, cu o evoluție lent favorabilă”, a anunțat vineri Spitalul Foișor, unde actorului i-a fost extrasă proteza la genunchi, care îi întreținea infecția din organism. Amintim că în urmă cu o zi unitatea medicală spunea că actorul are sepsis.
Conform unității medicale, perioada critică postoperatorie este de 72 de ore.
„În urma evaluării din această dimineață, s-a constatat că starea de sănătate a domnului Florin Piersic este ușor îmbunătățită, cu o evoluție lent favorabilă. În prima zi postoperator, parametrii biologici legați de inflamație s-au ameliorat, pacientul este afebril, cooperant, se alimentează și bea lichide singur. Perioada critică postoperatorie este de 72 de ore”, au transmis reprezentanții Spitalului Foișor.
Florin Piersic, operat de urgență joi
Amintim că Florin Piersic a fost operat în regim de urgență, joi, și i-a fost extrasă proteza de genunchi, fiind internat apoi Secția ATI.
„În urma investigațiilor efectuate la spitalul nostru, având în vedere starea gravă a pacientului Florin Piersic, s-a constituit o echipă compusă din medici ortopezi, ATI, infectioniști și medic cardiolog și s-a decis efectuarea intervenției chirurgicale în regim de urgență.
A fost extrasă proteza de genunchi, s-a practicat asanare extinsă și implantarea unei proteze tip spacer cu caracter temporar, purtătoare de antibiotic.
În prezent pacientul se află în secția ATI, în stare stabilă”, a transmis joi seară Spitalul Foișor.
Joi, la momentul la care Florin Piersic a fost transferat de la Balș, Spitalul Foișor anunța că starea generală a actorului, la acel moment, era „gravă, în urma unui sepsis cu punct de plecare de la nivelul unei proteze totale de genunchi”.
Ce este sepsisul, diagnosticul primit de Florin Piersic
„Pacientul prezintă multiple patologii asociate, dintre care cea mai gravă este cea cardiacă”, mai precizau reprezentanții Spitalului Foișor.
Foișor este al patrulea spital unde Florin Piersic ajunge în mai puțin de o lună. Problemele au început la mijlocul lunii aprilie, când actorul a ajuns la Spitalul Militar din Cluj. Pe 29 aprilie, el a fost transferat la Institului Inimii din Cluj. Pe 7 mai, medicii clujeni au decis să îl transfere pe Piersic la Institutul Matei Balș din București.
Medicii de la Institutul Inimii din Cluj afirmă că actorul avea deja septicemie în momentul în care a ajuns în unitatea medicală.
Infecția actorului a pornit, cel mai probabil, de la o branulă sau de la o perfuzie, iar stimulatorul cardiac pe care îl avea și proteza de genunchi au întreținut infecția, au mai spus medicii clujeni de la Institutul Inimii, într-o conferință de presă care a avut loc miercuri.