O tentativă de sinucidere a avut loc azi dimineață în Iași.
În jurul orei 08.00, poliția a fost sesizată prin apel 112 de o femeie din municipiul Iași despre faptul că și-a găsit soțul, în vârstă de 41 de ani, la domiciliu, inconștient și cu urme de sânge pe corp.
Polițiștii deplasați la fața locului împreună cu reprezentanți ai ambulanței, au stabilit că cele sesizate se confirmă, din primele cercetări reieșind că bărbatul și-ar fi provocat leziuni în zona capului cu un asomator de animale.
Acesta a fost transportat la o unitate medicală pentru îngrijiri medicale.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă în care se efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs acest incident, urmând a fi dispuse măsuri legale.