Un dosar de corupție în care este implicat Mihai Chirica este judecat de soția unui subordonat și care are legături cu clanul Corduneanu

X Press
2 Min Read

Unul dintre dosarele de corupție în care este acuzat primarul Iașiului, Mihai Chirica, privește modul în care o societate locală, Flux SRL, a construit un bloc cu 9 etaje, în locul clădirii cu două niveluri care fusese autorizată.

Deşi nu respecta autorizaţia, imobilul a fost intabulat, procurorii susţinând că acest lucru s-a făcut cu sprijinul conducerii Primăriei şi al unor funcţionari ai acesteia.În dosar sunt judecați primarul Mihai Chirica, fostul viceprimar Gabriel Harabagiu, administratorul Flux SRL, Tudor Cheșcu, o funcționară din cadrul Primăriei și o alta din cadrul Oficiului de Cadastru.

După ce a trecut de Camera Preliminară, dosarul a ajuns la judecătoarea Oana Bodoga, soția lui Marius Bodoga directorul Direcției Locale de Evidență a Persoanelor din Primăria Iași

Astfel, după ce în Camera Preliminară dosarul a ajuns la judecătorea Alina Codreanu, fosta soție a arhitectului Mihai Codreanu cel care a încasat în ultimii ani miliarde de lei de la Primăria Iași (cei doi au divorțat după izbucnirea scandalului) acum, după ce a intrat la judecata pe fond, dosarul lui Chirica a ajuns la soția unui subordonat, scrie publicația locală Dezvăluirea.

Marius Bodoga se află în subordinea lui Mihai Chirica care îi stabilește salariul.În plus, bugetul Direcției Locale de Evidență a Persoanelor este stabilit de Consiliul Local la inițiativa lui Chirica.

Cu toate acestea, șefii Tribunalului Iași și ceialalți colegi judecători au respins cererea de abținere formulată de Oana Bodoga. Soțul Oanei Bodoga are legături și cu clanul Corduneanu. Acesta a botezat-o pe soția lui Bogdan Corduneanu.

Share This Article
Leave a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *