Un drum peste câmp, ca să tacă șoferii: soluția Mall Moldova pentru traficul din Valea Lupului FOTO

Xpress
6 Min Read
FOTO: Ziarul de Iasi. Drumul din spatele mall este îngust

În încercarea de a atenua haosul rutier declanșat de deschiderea celui mai mare centru comercial din zona Moldovei, investitorul Mall Moldova promite un drum nou între complex și satul Găureni, traversând câmpurile din vestul municipiului.

Deși inițiativa este lăudabilă în aparență, ea nu face decât să scoată în evidență lipsa unei viziuni coerente privind mobilitatea urbană în zona metropolitană Iași.

Drum peste câmp, cu acordul Primăriei Miroslava

Recent, Consiliul Local Miroslava a aprobat transmiterea unui drept de superficie pentru două terenuri în suprafață totală de 4.537 mp către dezvoltatorul Prime Kapital. Acestea se află în continuarea traseului pe care investitorul înglobează deja lucrări de modernizare între Mall Moldova și traseul proiectat al centurii ușoare a Iașului (varianta Uricani – Cicoarei).
Drumul modernizat de Prime Kapital începe din zona vestică a Mall Moldova, adică dinspre municipiul Iași și se va conecta la traseul proiectat al centurii ușoare (varianta Uricani – Cicoarei), înainte de a ajunge în Găureni. Porțiunea care tranzitează satul Găureni (pe raza comunei Miroslava) este doar o continuare a acestui drum, pe o lungime de aproximativ 500 m. De la capătul drumului modernizat până la casele din Găureni mai sunt circa 200 m.
După realizarea lucrărilor, terenul va intra gratuit în proprietatea comunei Miroslava, conform unei clauze contractuale care prevede penalități de 500 lei/zi împreună cu suportarea tuturor taxelor notariale de către investitor în cazul în care nu vor fi îndeplinite cerințele.

Un drum cu rol de cârpeală

Drumul are o lungime totală de aproximativ 900 metri și este în faza finală a procesului de avizare, lucrările urmând să înceapă imediat după obținerea autorizației de construire. Prime Kapital promite finalizarea acestuia în cel mult 12 luni. Traseul este, în prezent, un drum de exploatare agricolă, pietruit și neamenajat, folosit sporadic de localnici și șoferi care evită ambuteiajele de pe DN28.
Această „scușătură” reprezintă, însă, doar o soluție de avarie într-un context mult mai grav. Odată deschis Mall Moldova, traficul auto s-a intensificat vertiginos pe arterele care duc spre vestul Iașului, punând o presiune uriașă pe străduțele înguste și fără trotuare din Valea Lupului.

Valea Lupului, sufocată de trafic

De câteva zile, locuitorii comunei Valea Lupului trăiesc un coșmar rutier. Aleile destinate traficului local au devenit căi de tranzit pentru șoferii care fug de blocajele de pe DN28, în special în zona Păcurari – ERA Park. Străzile Soarelui, 1 Decembrie și Victoriei sunt acum rute ocolitoare intens circulate, deși nu dispun nici măcar de trotuare, iar pietonii sunt obligați să se strecoare printre mașini.
„Trotuare nu există… O să fie frumos!”, a comentat cu amărăciune un localnic pe o rețea de socializare. Traficul atinge vârfuri maxime încă de la ora 10 dimineața, iar cozile de mașini se întind până la Poșta Păcurari. Chiar și cu prezența Poliției Locale în sensul giratoriu de la capătul cartierului Păcurari, fluidizarea traficului rămâne un obiectiv ratat.

Intervenții minore, fără impact structural

Autoritățile și dezvoltatorul au încercat să „găurească” punctual infrastructura existentă: relocări de parapet pe DN28, amenajarea unei benzi de întoarcere și instalarea unui semafor nou. Cu toate acestea, fără o centură reală sau pasaje rutiere, traficul a fost pur și simplu mutat în mijlocul comunităților.
Dezvoltarea infrastructurii nu a ținut pasul cu expansiunea imobiliară și cu proiectele comerciale grandioase. Deși Valea Lupului este una dintre cele mai populate comune din zona metropolitană, nu are nici acum o rețea rutieră capabilă să absoarbă un volum de trafic estimat la peste 7.000 de mașini zilnic, atrase de noul mall.

Un proiect ambițios, dar rupt de oraș

Mall Moldova are o suprafață închiriabilă de 125.000 mp și vizează peste 10 milioane de vizitatori anual, conform dezvoltatorului. Cu toate acestea, legăturile sale cu orașul sunt fragile. Fără drumuri colectoare, pasaje pietonale sau conexiuni eficiente cu transportul public, centrul comercial funcționează ca o insulă urbană care generează fluxuri masive de trafic, dar fără să ofere soluții reale de mobilitate.
Drumul de 900 metri spre Găureni este, în acest context, doar o picătură într-un ocean de probleme nerezolvate. Fără o regândire completă a mobilității în zona de vest a Iașului, investițiile punctuale nu vor reuși decât să temporizeze o criză care afectează zilnic zeci de mii de ieșeni.
Într-un oraș care promite infrastructură de metropolă, realitatea rămâne una de provincie: soluțiile vin târziu, sunt fragmentare și deseori ignoră nevoile reale ale comunității. Iar în lipsa unei centuri complete și funcționale, toate drumurile – chiar și cele asfaltate peste câmp – duc la blocaj. (Vlad Mirea)

CITIȚI ȘI

Blocaje succesive pe Autostrada A8: licitația pentru tronsonul Moțca – Târgu Frumos, suspendată în ziua deschiderii ofertelor

Culisele din CL Iași: cum a obținut un afacerist PUZ pentru un imobil în Cantemir. Plenul a votat și scumpiri la salubritate și tarifele din piețe

La Iași, ca la Ploiești: justiția analizează 16 cereri de anulare a hotărârii CCR care a suspendat alegerile prezidențiale

O locomotivă cu aburi ruginește la Iași: povestea lui 764.392 și începuturilor feroviare din Moldova FOTO/VIDEO

Share This Article
Leave a Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *