O fetiță în vârstă de trei ani din Iași, însoțită de sora sa mai mare, a fost adusă la spital într-o stare gravă, după ce mama lor le-a spălat pe cap cu o substanță toxică, folosită la animale. Din păcate, fetița a intrat în moarte cerebrală, iar medicii de la Spitalul Sfânta Maria din Iași nu pot preciza pentru cât timp va fi menținută conectată la aparate.
În momentul în care personalul medical a ajuns la domiciliul părinților, fetița era în stop cardio-respirator.
„Starea generală a fetiței rămâne extrem de gravă. Este intubată, în comă gradul IV și este susținută din punct de vedere hemodinamic și respirator, fiind intubată. Prognosticul continuă să fie extrem de rezervat, dat fiind că a fost adusă inițial într-o stare critică, în stop cardio-respirator, și a fost resuscitată timp de 30 de minute. Prezența convulsiilor, stopul cardio-respirator și perioada îndelungată de resuscitare sunt factori care influențează negativ prognosticul”, a declarat Cătălina Ionescu, purtător de cuvânt al Spitalului Sfânta Maria din Iași.