O femeie de 70 de ani din Iași a ajuns de șase ori la Unitatea de Primiri Urgențe, în intervalul 23 decembrie 2025 – 19 ianuarie 2026. Ultima dată, echipajul de ambulanță a preluat-o după ce a fost găsită într-un tramvai, cu suspiciune de hipotermie.
Potrivit informațiilor transmise redacției, femeia se numește Maria L. și are 70 de ani. Ea s-a prezentat la UPU în datele de 23 decembrie, 25 decembrie, 5 ianuarie, 6 ianuarie, 14 ianuarie, iar ultima prezentare apare consemnată pe 19 ianuarie.
La intervenția din 19 ianuarie, echipajul de ambulanță a notat hipotermie, cu temperatură de 33 de grade. La sosirea în UPU, temperatura corporală a pacientei era de 37 de grade.
Femeia are domiciliu, însă declară că nu are căldură acasă. Ea le-a spus cadrelor medicale că are un fiu, pompier.
Din datele medicale reiese că pacienta are obezitate și ulcere varicoase. Medicii i-au prescris tratament în UPU, însă apare menționată lipsa complianței la tratament.
La evaluarea din UPU, analizele au ieșit în limite normale, conform informațiilor primite de redacție. Pacienta a declarat că vrea să rămână în UPU deoarece este cald și pentru a primi mâncare.
Ulterior, medicii au trimis-o la Psihiatrie, cu diagnosticul de observație demență. În documente apare și recomandarea ca, dacă se exclude o urgență psihiatrică, pacienta să fie direcționată către Centrul Rosetti, în condițiile în care are domiciliu, dar nu are căldură în locuință. (Vlad Mirea)
CITIȚI ȘI
