Tragedie în Ciurea: elev de 17 ani, lăsat să moară pe marginea drumului de către un șofer care a fugit de la locul accidentului

Xpress
5 Min Read

Un caz ”Anastasia” a avut loc la Iași în aceste zile. Un puști în vârstă de 17 ani, din comuna Ciurea, județul Iași, în noaptea de vineri spre sâmbătă, a fost lovit în plin de un autoturism în timp ce mergea pe marginea drumului. Victima, Robert Tansanu, era elev la Liceul cu Program Sportiv din Iași și se întorcea acasă când a fost accidentat mortal.

Accidentul s-a petrecut cu puțin timp înainte de miezul nopții, pe un tronson slab iluminat din localitate. La volanul mașinii implicate se afla Dumitru Buzatu, în vârstă de 29 de ani. Bărbatul conducea un autoturism marca Renault și, cel mai probabil, nu a observat la timp adolescentul care circula pe marginea șoselei. Impactul a fost devastator.

Pierde Chirica controlul majorității în Consiliul Local? Primarul îi face sesizare penală cumătrului vicelui Juravle I Clubul CSM 2020 a devenit o bombă cu ceas


După ce l-a izbit pe tânăr, șoferul nu a încercat nici măcar să acorde ajutor. A abandonat autoturismul și a fugit de la locul accidentului, lăsând victima întinsă pe asfalt, în agonie. Echipajele medicale ajunse ulterior la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața, puștiul murind a doua zi la spital din cauza rănilor suferite la cap.

Permis suspendat pentru alcool, dar a urcat din nou la volan

Polițiștii din cadrul IPJ Iași au demarat imediat căutările pentru identificarea șoferului. Bărbatul nu a fost găsit în noaptea accidentului, dar s-a predat singur a doua zi. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat că nu consumase alcool în momentul predării. Cu toate acestea, ancheta a stabilit că Buzatu avea permisul de conducere suspendat, tot pentru o faptă legată de condus sub influența alcoolului.

Mai știți telescaunul de la Ciric? Un boschetar este singurul care folosește investiția de 1,5 milioane de euro FOTO/VIDEO


Conform anchetatorilor, acesta nu avea dreptul legal de a conduce în noaptea producerii accidentului. În plus, părăsirea locului accidentului fără anunțarea autorităților agravează grav situația sa penală.

Arestat preventiv. Familia adolescentului, devastată

Pe numele șoferului a fost emis un mandat de arestare preventivă, iar dosarul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași. Dumitru Buzatu este acuzat de ucidere din culpă, conducerea unui vehicul fără permis valabil și părăsirea locului accidentului.

Între timp, familia lui Robert se pregătește de înmormântare iar profesorii și colegii de la Liceul cu Program Sportiv Iași sunt în stare de șoc.

Cazul Anastasia – tragedia care a schimbat legea rutieră în România

Pe 1 iunie 2022, o fetiță de doar 4 ani din județul Iași a fost ucisă chiar în fața casei, într-un accident rutier care a cutremurat opinia publică. Micuța Anastasia traversa strada în satul Sticlăria, comuna Răducăneni, când a fost lovită de un autoturism condus de o femeie de 28 de ani, care nu deținea permis de conducere valabil în România.

Șoferița, care făcuse cursuri auto în Suedia, conducea fără drept legal pe drumurile publice. Cu toate acestea, în primă fază, anchetatorii nu au considerat că se impune o acuzație de ucidere din culpă. Dosarul a fost tergiversat luni de zile, iar instanțele din Iași au apreciat că, deși fetița a murit, lipsa unui permis nu ar fi fost determinantă în producerea accidentului.

Tragedia a stârnit revoltă la nivel național însă Parlamentul României a adoptat o lege care poartă chiar numele copilului ucis — Legea Anastasia.

Această lege, promulgată în iulie 2023, prevede că șoferii care provoacă accidente mortale în timp ce conduc fără permis, sub influența alcoolului sau drogurilor, nu mai pot primi pedepse cu suspendare. Astfel, orice astfel de infracțiune gravă atrage automat închisoarea cu executare.

Legea a fost aplicată pentru prima dată în noiembrie 2023, într-un caz din județul Dolj, unde un tânăr de 19 ani a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare, după ce a ucis trei persoane într-un accident provocat în timp ce conducea beat și fără permis.

Cazul Anastasiei rămâne un simbol dureros al injustiției și al pericolelor de pe drumurile publice, dar și o dovadă că vocile victimelor pot schimba legi. Legea care-i poartă numele este astăzi un instrument esențial pentru combaterea iresponsabilității în trafic și pentru protejarea vieților nevinovate. (Anton Farcaș)

CITIȚI ȘI

Iată de la ce a pornit scandalul conjugal din zona Minerva I Bărbat înjunghiat de soție, femeia s-a baricadat în mașină și a amenințat că se sinucide

Incendiul de la Maternitatea „Cuza Vodă” din Iași, provocat de un acumulator electric defect

Primăria Iași vrea să angajeze un „specialist în trafic” debutant pentru a digitaliza dirijarea circulației

Share This Article
Leave a Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *