Noul terminal T4 al Aeroportului Internațional Iași, care va fi inaugurat la sfârșitul acestei luni, va fi rezervat pentru zborurile interne și din spațiul Schengen.
De asemenea, controlul de securitate, check in-ul și îmbarcarea pentru toate cursele se vor efectua doar în terminalul T4, potrivit unei decizii a Consiliului de Administrație a aerogării.
Zborurile către destinațiile non-Schengen se vor face de pe terminalul T3.
“Începând cu 31 martie, de pe noul terminal T4 vor fi operate zborurile interne și cele în țările din spațiul Schengen, în timp ce terminalul T3 va prelua traficul non-Schengen. Practic, toți pasagerii, indiferent de destinația aleasă, vor beneficia de serviciile noului terminal, check in-ul, îmbarcarea și controlul de securitate realizându-se doar în terminalul T4. Însă pasagerii care trebuie să ajungă în destinații precum Londra, Liverpool, Dublin, Istanbul, Larnaca, vor fi transferați în terminalul T3 printr-o pasarelă special amenajată pentru verificarea documentelor.”, a spus Elena Troia, purtătorul de cuvânt al Aeroportului Internațional Iași,potrivit radioiasi
Terminalul T2 va fi reconfigurat pentru zona cargo, ne-a mai informat redactorul nostru, Constantin Mihai. Potrivit acestuia, în domeniul zborurilor interne, pe lângă actuala companie Tarom, există posibilitatea ca pe piața aeroportuară din Iași, în următoarele luni, să intre un nou operator.
CITIȚI ȘI