În cadrul ședinței ordinare din 28 februarie 2024, consilierii locali au ridicat în plen mai multe probleme din traficul ieșean. Aceștia au solicitat semaforizarea unei treceri de pietoni din cartierul Alexandru cel Bun, montarea mai multor limitatoare de viteză și transformarea unei străzi în circulație pe un singur sens.
Astfel, trecerea de pietoni de lângă Biserica „Sfântul Nectarie” din cartierul Alexandru cel Bun va fi semaforizată pentru a se evita blocarea intersecției.
În cadrul ședinței s-a solicitat și implementarea unui sens unic pe stradela Alexandru Ipsilanti Vodă.
Totodată vor fi remontate limitatoare pe C.A. Rosetti, cele mai multe fiind distruse.
Se vor instala popici flexibili în 14 zone din Iași în vederea protejării trecerilor de pietoni și a virajelor.
Toate aceste propuneri vor fi trimise către Poliția Rutieră, spre avizare.