Cum împarte Primăria Iași bugetul local. Așteaptă și propunerile cetățenilor

X Press
4 Min Read

Pe pagina de Facebook a Primăriei Iași a fost prezentat modul de împărțire a banilor din bugetul local pentru acest an. După o înșiruire scurtă de cifre, primăria anunță că este deschisă și la propunerile care ar veni din partea cetățenilor. Proiectul bugetului Primăriei poate fi consultat AICI.

Postarea Primăriei:

‼️ Bugetul general al Municipiului Iași pe anul 2024 are valoarea de 2.371.697.280 lei (circa 480 de milioane de euro) față de 2.204.314.590 lei (circa 446 de milioane de euro) estimat în proiectul bugetului pe anul 2023.
‼️ Din suma totală bugetul local reprezintă 1.652.167.170 lei (circa 334 milioane euro), iar bugetul centralizat al instituțiilor publice și activităților finanțate integral sau parțial din venituri proprii se ridică la suma de 558.628.220 lei (circa 113 milioane euro).
‼️ Bugetul local cuprinde o secțiune de funcționare de 1.034.239.860 lei, în timp ce pentru dezvoltare sunt alocați 617.927.310 lei. Aici se adaugă o sumă de 123.419.870 lei reprezentând bugetul creditelor externe, reprezentând împrumutul contractat de la BERD pentru construirea noului Depou Dacia și modernizarea Cinematografului Dacia, și bugetul creditelor interne de 162.430.180 lei.
Proiectul de buget va suporta modificări urmare a propunerilor care vor fi făcute timp de 15 zile (începând cu data de 12 ianuarie 2024), cât şi a comunicărilor pe care le vom primi pentru sume defalcate din TVA pentru finanţarea de bază a unităților de învățământ preuniversitar de stat, particular și confesional acreditat, pentru finanțarea burselor, sume și cote defalcate din impozitul pe venit ce vor fi transmise de către D.G.R.F.P. Iași după aprobarea costului standard / elev aferent anului 2023. De asemenea, urmează să primim comunicare de la Consiliul Județean Iași pentru sumele din Fondul la dispoziția Consiliului Județean Iași (cota de 6% din impozitul de venit);
📣 Primăria Municipiului Iași continuă strângerea de propuneri pentru constituirea bugetului local pe anul 2024.
➡️ Astfel, ca și anii trecuți, ieșenii pot să trimită propuneri cu ajutorul formularelor puse la dispoziție la Centrul de Informații pentru Cetățeni și la centrele de cartier.
‼️ În acest an am decis să venim mai aproape de problemele și interesele ieșenilor și am realizat pliante diferite pe cinci zone ale orașului, pe care le-am pus la dispoziție la Centrul de Informații pentru Cetățeni și cele cinci centre de cartier.
🛈 Pe lângă formularul care poate fi completat de ieșeni și depus în urnele puse la dispoziție la CIC și la centrele de cartier, am inclus în pliante și câteva informații despre investițiile din zonele respective, astfel încât propunerile să nu repete proiecte deja stabilite.
➡️ Totodată, ieșenii au la dispoziție pagina de Facebook a Primăriei Municipiului Iași, www.facebook.com/PrimariaMunicipiuluiIasi, precum și un formular online postat aici: https://shorturl.at/gjltU.
➡️ Pe lângă completarea acestor chestionare, ieşenii pot trimite şi în scris propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare pe adresa Primăria Municipiului Iaşi, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr. 11, Iaşi, cod 700064, sau pe e-mail, la adresa informatii@primaria-iasi.ro.
‼️ Propunerile ieșenilor vor fi centralizate și se vor regăsi în proiectul de buget pentru anul 2024.

TAGGED: ,
Share This Article
Leave a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *