Sectorul ieșean al A8, întârziat nespus de mult din cauza birocrației

X Press
5 Min Read

Adrian Covasnianu (fost secretar de stat la Ministerul Transporturilor) a prezentat pe pagina sa de Facebook stadiul lucrărilor pe A8, unde sectorul ieșean este blocat în hârtii, dosare și sertare:

”Astăzi a avut loc ședința de progres de la CNAIR!

Voi aborda doar problematica autostrăzii A8 considerând că situația în care se află autostrada impune o abordare particulară!
❗Singura veste bună este că s-a semnat contractul de Proiectare+Execuție pe secțiunea 1 Tg. Mureș-Miercurea Nirajului. Condiționat de eliberarea Ordinului administrativ de Începere a Lucrărilor rapid, cei 24,4 km de drum rapid pot fi dați în trafic în toamna anului 2026.
În 2024 capetele propuse de asociația civică #MoldovaVreaAutostrada și incluse în PNRR vor fi în execuție! Vom avea 54,3 km de autostradă în EXECUȚIE!
❗Vestea proastă este că proiectarea de la sectorul ieșean al A8 (secțiunea Ungheni-Iași-Tg.Neamț) tinde să fie întârziată și mai mult! Spre exemplu, doar procedura de obținere a Acordului de Mediu (întârziată deja cu peste 9 luni de la demararea din februarie 2023) nu va fi gata în aprilie-mai 2024, nici în iulie 2024 (conform calendarului asumat de proiectant) ci mai nou (posibil!) în august 2024.
În concluzie, sectorul ieșean riscă să se îndepărteze și mai mult de finanțarea execuției din Programul Transport 2021-2027, dat fiind termenul extrem de îndepărtat al finalizării investiției (2028/2029).
Reamintesc faptul că Autostrada Unirii în lungime de 307,8 km este compusă din 5 obiective. Stadiul în care se află cele 5 obiective este următorul:
▶️1. Secțiunea 1: Tg. Mureș (conexiune A3 cu A8) – Miercurea Nirajului
Lungime: 24,4 km
Fază Proiect: Licitație Proiectare+Execuție lansată
Sursă de finanțare execuție lucrări: PNRR
Lansare licitație Proiectare+Execuție: 12.2022
Termen final de execuție lucrări: 08.2026 (condiționat de eliberarea Ordinului de Începere a Lucrărilor)
Stadiu proiect: Semnat contract pe 16.02.2024.
Se așteaptă Ordinul de Începere Lucrări pentru etapa de Proiectare.
Observație: Termen execuție de 30 luni de la Ordinul de Începere a Lucrărilor.
Risc de depășire calendar PNRR.
Valoare investiție: 2,46 mild lei
▶️2. Secțiunea 2: Miercurea Nirajului-Leghin(Vânători Neamț)
Lungime: 159 km
Fază Proiect: Studiu de Fezabilitate finalizat
Sursă de finanțare execuție lucrări: PT 2021-2027+BS
Estimare lansare licitație Proiectare+Execuție: Trimestrul I/II 2024
Termen estimat de finalizare lucrări: 2030-2032
Stadiu proiect: HG Indicatori Tehnico-Economici aprobați în 11.2023.
Observație: Finanțare incertă pentru toată secțiunea. Urmează lansarea a 2 loturi din cele 6 (lot 1b: Miercurea Nirajului-Sărățeni și lot 2c: Pipirig-Vânători Neamț) în trimestrul I 2024.
Licitație de Proiectare și Execuție nelansată.
Valoare investiție: 37,48 mild lei (inclusiv TVA)
▶️3. Secțiunea 3 Leghin (Vânători-Neamț) – Tg. Neamț (Moțca) Lungime: 29,9 km
Fază Proiect: Contract de Proiectare+Execuție semnat.
Sursă de finanțare execuție lucrări: PNRR
Termen final de execuție lucrări: 30.06.2026
Lansare licitație Proiectare+Execuție:12.2022
Stadiu proiect: Contract semnat 10.2023.
Ordin de Începere Lucrări de Proiectare: 01.02.2024
Observație: Nu avem Autorizație de Construire
(Proiectare întârziată – 4 luni de la semnare contract)
Valoare investiție: 1,57 mild lei
▶️4. Ungheni-Iași-Tg. Neamț
Lungime: 93,27 km
Fază Proiect: Studiu de Fezabilitate și Proiect Tehnic în lucru.
Sursă de finanțare execuție lucrări: PT 2021-2027+BS
Termen final contract de Proiectare: 03.2025
Estimare lansare licitație Execuție: Trim. II 2025
Termen estimat de finalizare lucrări: 2028/2029
Stadiu proiect: Studiu de Fezabilitate întârziat cu 21 de luni. Procedură de mediu decalată.
Observație: Nu avem Autorizație de Construire. Nu avem Acord de Mediu. Sursă de finanțare execuție lucrări îndepărtată.
Valoare investiție: 17,2 mld lei
▶️5. Pod Ungheni
Lungime: 1,1 km
Fază Proiect: Licitație Proiectare+Execuție lansată.
Sursă de finanțare execuție lucrări: CEF
Estimare finalizare licitație Proiectare+Execuție:Trim. I/II 2024
Termen estimat de finalizare lucrări: 2026/2027
Stadiu proiect: Oferte depuse.
Observație:4 luni întârziere în etapa de licitație.
Valoare investiție: 0,156 mild lei
Continuăm monitorizarea Autostrăzii A8!
Legendă :
PT – Programul Transport
PNRR – Planul Național de Redresare și Reziliență
BS – Buget de Stat
CEF – Connecting Europe Facility ”

Share This Article
Leave a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *