Tabere de iarnă pentru studenți. Cazarea și masa sunt gratuite

X Press
2 Min Read

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse a anunțat că organizează un nou program de tabere studenţeşti. Programul, desfășurat de data aceasta iarna, va include tabere care vor fi în două serii a câte 5 nopţi, în perioada 10-23 februarie, transmite ministerul într-o postare pe o rețea socială.

Prima serie va fi între 10-15 februarie iar a doua serie va putea merge în tabără în perioada 18-23 februarie. Cazarea şi masa vor fi asigurate, iar studenţii beneficiari vor suporta doar costul transportului.

În taberele de iarnă se pot înscrie studenţii care urmează cursuri universitare – licență, master și doctorat din instituţiile de învăţamânt superior de stat, precizează Ministerul Familiei.

Studenții sunt selectaţi de către fiecare instituție de învățământ în parte, în funcţie de o serie de criterii: cazuri sociale, studenţi cu rezultate deosebite la învăţătură, studenţi care activează în cadrul Caselor de Cultură ale Studenţilor ce s-au evidenţiat prin activităţi cultural-artistice, etc. În perioada taberelor studenţeşti de iarnă, studenţii beneficiază în mod gratuit de cazare şi masă.

Taberele studențești de iarnă organizate de MFTES se desfășoară la munte, stabilirea locațiilor se face în urma consultării cu toate organizațiile studențești, legal constituite, din centrele universitare arondate și a studenților reprezentanți în Consiliile de Administrație ale CCS/CCSS Tei. Completarea cererii tip și transmiterea acesteia către secretariatul facultății sunt necesare pentru înscriere. În cazul situațiilor speciale, trebuie transmisă alături de aceasta și dovada implicării în activități extracuriculare sau dovada încadrării în cazurile sociale.

Uniunea Studenților din România precizează că în urma propunerii făcute de organizație, începând de anul acesta, studenții cu dizabilități vor putea solicita în cererea tip să fie însoțiți în tabără de persoana desemnată ca asistent personal de comisia medicală, în limita locurilor alocate universității.

Share This Article
Leave a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *