Un ieșean a renunțat la străinătate pentru Armata Română. Iată ce poveste de viață are FOTO

Xpress
2 Min Read

Alexandru Sărbănescu, un tânăr ieșean stabilit inițial în străinătate, a ales să renunțe la viața din Occident pentru a-și urma visul din copilărie: acela de a deveni soldat în Armata Română.

Plecat din Iași la vârsta de numai 16 ani împreună cu mama sa, Alexandru a locuit în Italia, unde și-a încheiat studiile liceale, apoi a muncit și studiat în Danemarca. A devenit independent, călătorind și descoperind țări precum Franța, Belgia și Luxemburg. Cu toate acestea, gândul de a reveni în România pentru a îmbrăca uniforma militară nu l-a părăsit.

Întors în Iași, Alexandru a mers la poarta unități militare „Lupii Negri” din cartierul copilăriei sale, decis să afle cum poate deveni parte din această structură militară.

După parcurgerea selecției riguroase din anul 2024, Alexandru a devenit membru al batalionului „Lupii Negri”. Tânărul s-a remarcat rapid, participând cu succes la competiții sportive și evenimente culturale, dar și la numeroase antrenamente dure. Uniforma militară, spune el, reprezintă pentru el un simbol al disciplinei, al onoarei și al iubirii față de țară.

Ambițiile lui Alexandru nu se opresc însă aici. El își dorește să participe în viitorul apropiat la misiuni internaționale și visează să devină membru al Forțelor pentru Operații Speciale. Mai mult, Alexandru speră ca, „într-o zi, să-și încheie cariera cu demnitate și mândrie, purtând titlul de veteran al Armatei Române”. (Anton Farcaș)

CITIȚI ȘI

El este soldatul din Aroneanu care a fost ucis în Congo de către gherile. Iubita acestuia este devastată FOTO

Ar merita ca NATO să investească într-un sistem de fortificații pe linia Suceava – Iași – Galați în caz că Ucraina pierde războiul cu Rusia?

Vor fi aduse tancurile Abrams în Moldova, la Iași? Cresc îngrijorările că rușii vor străpunge frontul ucrainean. Iașul ar fi într-o zonă expusă FOTO

Share This Article
Leave a Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *