Ştefan Mindea. Prezentat ca o somitate, unul dintre cei mai buni neurochirurgi din America şi o speranţă pentru medicina din ţara noastră. Şcolit la universităţi prestigioase de peste ocean, este şi fondatorul secţiei de Neurochirurgie Minim Invazivă a Universității Stanford. Întors acasă, la Constanţa, s-a făcut preot şi a deschis cabinete in mai multe clinici private. Acum, a ajuns subiectul unei anchete penale. Pacienţii îl acuză de înşelăciune.
Constantin Donose este un fost ofiţer din Iași şi îl acuză pe neurochirurg că a rămas paralizat din cauza lui. În 2018 a ajuns la clinica medicului din Constanţa cu dureri crunte la spate şi un diagnostic clar – Hernie de disc.
Bolnavul a bătut patru ani drumul de la Iaşi la Constnaţa pentru tratament. Apoi a ajuns la operatie.
”Am plătit pe două discuri 11.500 de euro , în locul lor am văzut două membrane din colagen, care costă 380 de lei”, a spus Constantin Donose.
Bărbatul susţine că în urma intervenţiei a primit certificat de handicap şi a fost nevoit să se pensioneze. Nu ar fi singurul pacient care îl reclama pe reputatul medic.
Geanina Porosnicu, avocatul lui Donose: Vorbim de un fenomen naţional, extins în cel puţin 6 judeţe. Solicităm prejudicii foarte mari, de un milion de euro.