Vama Iași, eforturi intense pentru a se muta la Miroslava. La Tehnopolis plătește o chirie de 2.500 euro/lunar

X Press
1 Min Read

Autoritatea Vamală Română va prezenta un proiect de relocare a Vămii Iași de la Tehnopolis în prima parte a acestui an, scopul instituției fiind de a muta această activitate în proximitatea parcului industrial Miroslava.

Potrivit unei adrese consultate de APIX.ro, Vama susține că se află „într-un proces intens de negociere” cu autoritatea locală, după ce Primăria Iași nu ar fi răspuns solicitărilor instituției de a aloca o suprafață necesară în vederea construirii unui imobil și amenajării unei parcări pentru 150-200 de camioane.

Vama amintește că Primăria Miroslava și-a dat acordul de principiu și a propus un teren cu o suprafață de 5.000 mp, în zona parcului industrial I Miroslava, din Brătuleni, parc care are acces asigurat la șoseaua de centură. „Pe cale de consecință a fost întocmită o documentație cadastrală pentru dezmembrarea terenului și înscrierea lui într-o nouă carte funciară, existând posibilitatea edificării din fonduri proprii a unei construcții și a unei parcări care să corespundă cerințelor”, se mai precizează în adresă.

În prezent, Vama plătește Primăriei Iași o chirie lunară de 2.500 euro pentru desfășurarea activității la Tehnopolis, respectiv 30.000 euro/an.

Share This Article
Leave a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *