VIDEO Grupul AUR care l-a huiduit ieri pe Nicușor Dan, supravegheat de agenți SPP la Teatrul Național

Xpress
2 Min Read
FOTO: Agenții de securitate SPP au stat mereu în jurul președintelui

Aproximativ 30 de simpatizanți ai partidului AUR au vociferat, ieri, la sosirea președintelui României, Nicușor Dan, la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași. Insultele și huiduielile au început în momentul în care coloana oficială a ajuns pe esplanada teatrului, prima oprire a șefului statului în vizita sa la Iași. Totuși, oficialul a salutat protestatarii cu mâna.

VIDEO: Fiind un loc deschis, SPP-ul a stat cu ochii pe toți ieșenii din fața Teatrului Național

Președintele a participat, de la ora 14, la ceremonia festivă organizată cu prilejul împlinirii a 165 de ani de la înființarea Universității „Alexandru Ioan Cuza” și a Universității Naționale de Arte „George Enescu”. Evenimentul a reunit profesori, studenți și reprezentanți ai administrației locale.

Grupul AUR a fost supravegheat atent de agenții Serviciului de Pază și Protecție (SPP). Surse prezente la fața locului au precizat că mai mulți agenți în civil s-au poziționat în jurul manifestanților, monitorizând îndeaproape reacțiile și mișcările acestora. SPP-ul a asigurat un cordon discret, între simpatizanții AUR și invitații la ceremonie.

După finalul evenimentului, agenții SPP au dispus plecarea convoiului prezidențial abia după ce au confirmat că zona este sigură. Vizita lui Nicușor Dan la Iași continuă astăzi cu întâlniri oficiale și alte evenimente publice programate în oraș. (Doru Mihuleac)

CITIȚI ȘI

VIDEO Nicușor Dan, fără bâlbe la protocol. Președintele a trecut testul onorului militar la Garnizoana Copou

VIDEO Nicușor Dan a ajuns la Iași sub pază strictă. Președintele s-a întâlnit cu cel mai bogat ieșean, Iulian Dascălu UPDATE

Cazul Zacornea: victima călcată cu mașina de către comisar este vinovată de accident RECHIZITORIU

Share This Article
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *