Va vui Iașul miercuri, între orele 10 și 11. Se reintroduc exercițiile de testare a sistemelor de alarmare

X Press
2 Min Read

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a planificat, începând cu luna februarie a anului trecut, reintroducerea de exerciţii lunare de testare a sistemelor de alarmare.

Evenimentul are menirea de a informa populaţia cu privire la semnalele de alarmare acustice. Aceste exerciţii au loc, de regulă, în prima zi de miercuri a fiecărei luni şi, ca atare, au titulatura de „Miercurea alarmelor”.

Exerciţiul va avea loc miercuri, 28 februarie 2024

În Municipiul Iaşi, ca şi la nivel naţional, exerciţiul de alarmare va fi organizat miercuri, 28 februarie 2024, în intervalul orar 10:00 – 11:00, când va fi introdus unul dintre următoarele semnale de alarmare acustică:

1. semnalul ALARMĂ AERIANĂ (alarmarea populaţiei despre posibilitatea unui atac aerian) se compune din 15 sunete (impulsuri) a 4 secunde fiecare, cu pauză de 4 secunde între ele (pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune din 15 sunete a câte 2 secunde fiecare, cu pauză de 2 secunde între ele);

2. semnalul ALARMĂ LA DEZASTRE (prevenirea populaţiei asupra pericolului iminent de producere sau producerea unor dezastre naturale, tehnologice sau biologice), se compune din 5 sunete (impulsuri) a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele (pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune din 5 sunete a câte 8 secunde fiecare, cu pauză de 5 secunde între ele);

3. semnalul PREALARMĂ AERIANĂ (prealarmarea populaţiei despre posibilitatea producerii unui atac aerian) se compune din 3 sunete (impulsuri) a 32 secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele (pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune din 3 sunete a câte 16 secunde fiecare, cu pauză de 6 secunde între ele);

4. semnalul ÎNCETAREA ALARMEI (înştiinţarea populaţiei despre trecerea pericolului) se compune dintr-un sunet continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata de 2 minute (pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune dintr-un sunet continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata de 1 minut).

Share This Article
Leave a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *